Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi ”multe progrese” în problema nord-coreeană şi a salutat rolul ”foarte util” al Beijingului în acest dosar, la finalul unei întâlniri, la Seul, cu omologul său sud-coreean Moon Jae-in, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Da, văd anumite lucruri mişcându-se”, a declarat el într-o conferinţă de presă comună, la Seul, fără să facă precizări. ”Cred că facem multe progrese”.

Phenianul este ”o ameninţare mondială care îndeamnă la o acţiune mondială”, a reafirmat el, adăugând că omologul său chinez Xi Jinping a ”fost cu adevărat foarte, foarte util”.

”Sperăm că, la fel, Rusia va fi utilă”, a continuat şeful statului american în cea de a doua etapă a maratonului său diplomatic în Asia.

Alături de omologul său sud-coreean, pe care l-a criticat în noiembrie din cauză că a îndemnat la dialog cu Phenianul, el a subliniat că alianţa dintre Washington şi Seul este ”mai importantă ca niciodată”.

Însă, preşedintele american, care apără ideea ţinerii pe masă a tuturor opţiunilor în vederea soluţionării dosarului nord-coreean, a reiterat marţi că este pregătit să utilizeze opţiunea militară ”dacă e necesar”.

Prima vizită oficială în Coreea de Sud - până miercuri - a preşedintelui american are loc după luni de degradare continuă a situaţiei în peninsulă.

Este vorba despre o intensificare a programelor militare ale Phanianului, care a realizat în septembrie al şaselea test nuclear - cel mai puternic de până în prezent - şi a testat mai multe rachete susceptibile să atingă teritoriul american.

Schimbul de ameninţări şi de insulte dintre preşedintele american şi liderul nord-coreean Kim Jong-un au contribuit, de asemenea, la alimentarea tensiunilor.

”La final vom găsi o soluţie” la problema nord-coreeană, a promis marţi după-amiaza (ora locală) Trump la Camp Humphreys - cartierul general al celor 28.500 de militari americani staţionaţi în Coreea de Sud, la aproximativ 90 de kilometri sud de Seul.

”Găsim întotdeauna o soluţie, trebuie să găsim o soluţie”, a adăugat el

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.