Trei bărbaţi în vârstă de 30 de ani, blocaţi la 900 de metri în subteran în urma surpării joi a unei galerii într-o mină de potasiu, la Suria, în Catlonia, în nord-estul Spaniei, au murit în acest accident, a anunţat preşedintele regional catalan Pere Aragonès, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a anunţat că este vorba despre ”trei tineri în vârstă de aproximativ 30 de ani”, ale căror corpuri au fost ”recuperate şi identificate”.

Înainte de anunţarea oficială a morţii tinerilor, autorităţile regionale au anunţat că se ”temeau de ceea ce este mai rău” în privinţa celor trei ”salariaţi” ai minei, potrivit însărcinatei cu Afacerile Interne în Guvernul regional catalan, Joan Ignasi Elena.

Comunicarea autorităţilor locale cu privire la soarta celor trei tineri a fost fost marcată de o ciudăţenie.

Pere Aragonès a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter ”moartea a trei mineri”, după care şi-a şters tweetul câteva minute mai tâziu.

Potrivit pompierilor, cele trei victime au fost găsite ”blocate la aproximativ 900 de metri adâncime”.

Accidentul a avut loc joi, cu puţin înainte de ora locală 9.00 (10.00, ora României), a anunţat poliţia regională, care a desfăşurat unităţi specializate la operaţiuni de căutare, inclusiv o unitate canină.

Un salariat al minei, Carlos Arnaldo, a declarat presei că cele trei victime erau îndeplineau ”o sarcină pe care o făceau zilnic”.

El a subliniat, înainte de confirmarea morţii tinerilor, că era ”dificil” de imaginat că ar fi putut supravieţui. ”Uneori, mina nu avertizează. Se surpă plafonul şi nu mai e nimic de făcut”, declara el.

Ministrul spaniol al Muncii Yolanda Díaz de deplâns o ”veste teribilă” şi şi-a anunţat ”solidaritatea cu familiile şi colegii salariaţilor victime ale unei surpări în Mina Suria”.

Însărcinatul cu întreprinderile în cadrul Guvernuluui regional catalan, Roger Torrent, a dat asigurări că ultimul control al minei al autorităţilor a avut loc ”acum trei săptâămâni” şi că nu s-a descoperit ”nicio neregulă”.

Această mină de potasiu aparţine ICL Iberia, filiala în Spania a grupului israelian ICL.

Întreprinderea cu sediul la Suria, o localitate situată la aproximativ 80 de kilometri nord-vest de Barcelona, anunţă pe site că are 1.100 de salariaţi şi că este ”unica întreprindere care produce săruri de potasiu în Spania”.

Ea deţine două mine în această zonă, care reprezeintă, apreciază ea, ”una dintre cele mai importante rezerve de potasiu din Europa Occidentală”.

Doi mineri au murit, într-un accident, în această mină din Suria în decembrie 2013, în urma surpării unei galerii, scrie presa locală.

Cel mai grav accident care a avut loc în ultimii ani în Spania a avut loc în octombrie 2013. Şase pesoane au murit, iar alte cinci au fost rănite într-o explozie de grizu, în mina de cărbune Santa Lucía,în provincia León (nord-vest). Un proces împotriva conducătorilor întreprinderii a început de curând. 

În august 1995, 14 persoane au murit în urma altei explozii de grizu, într-o mină în regiunea Asturia (nord).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.