OMV Petrom avansează proiectul SAF/ HVO de la Petrobrazi, o investiţie de 560 de milioane de euro. Principalele echipamente specifice au fost livrate şi instalate

OMV Petrom avansează proiectul SAF/ HVO de la Petrobrazi, o investiţie de 560 de milioane de euro. Principalele echipamente specifice au fost livrate şi instalate

OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, anunţă că avansează cu construcţia noii unităţi de producţie de carburanţi sustenabili de la Petrobrazi, o investiţie de 560 de milioane de euro, la acest moment, fiind livrate şi instalate principalele echipamente specifice - coloane şi reactoare.

Reprezentanţii companiei precizează că punerea în funcţiune a noii capacităţi de producţie este estimată pentru 2028.
„OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, avansează cu construcţia noii unităţi de producţie de carburanţi sustenabili de la Petrobrazi. Cu investiţii de 560 de milioane de euro, aceasta va poziţiona rafinăria că primul producător major de carburanţi sustenabili din regiune. Fundaţiile au fost turnate, iar principalele echipamente pentru procesarea carburanţilor sustenabili - inclusiv coloane şi reactoare - au fost montate şi instalate”, arată, luni, compania într-un comunicat de presă.
Noua unitate, cu o capacitate de 250.000 de tone pe an, va produce carburant sustenabil pentru aviaţie şi motorină din surse regenerabile, carburanţi care pot contribui la reducerea emisiilor în sectoare greu de electrificat, precum aviaţia şi transportul de mare tonaj.
„Petrobrazi trece prin una dintre cele mai importante transformări din istoria sa recentă. Cu o investiţie de 560 de milioane de euro, construim o nouă unitate care va produce 250.000 de tone pe an de carburanţi sustenabili, produşi din materii prime regenerabile. Aceşti carburanţi cu mai puţin carbon vor contribui la reducerea emisiilor în sectoare în care electrificarea este dificilă, precum aviaţia şi transportul greu. Am finalizat fundaţiile, pentru care au fost turnaţi aproximativ 20.000 de metri cubi de beton, iar echipamente de până la 60 de metri înălţime sunt deja montate în rafinărie. Este un proiect prin care adaptăm treptat Petrobrazi la noile cerinţe ale pieţei şi ale tranziţiei energetice, inclusiv prin dezvoltarea producţiei de carburanţi sustenabili”, a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom.
Noua unitate SAF HVO va transforma grăsimi vegetale şi uleiuri de gătit uzate - materii prime regenerabile, cu ajutorul hidrogenului verde, în carburanţi similari celor convenţionali, dar cu emisii semnificativ mai reduse pe întregul lanţ de producţie şi utilizare, se arată în comunicat.
Flexibilitatea noii instalaţii va permite ajustarea materiilor prime utilizate şi a mixului de produse finite, de la SAF şi HVO până la bio-nafta şi bio-GPL, în funcţie de cerinţele pieţei şi de disponibilitatea materiilor prime.
Utilizarea acestor carburanţi permite o reducere semnificativă a emisiilor de CO₂ faţă de combustibilii fosili tradiţionali (cu minimum 65%).
Lucrările de construcţie au început în 2025. În perioada următoare, vor continua cu instalarea echipamentelor, realizarea conexiunilor dintre noile instalaţii şi infrastructură existenţa a rafinăriei, precum şi cu un amplu program de teste şi verificări înainte de punerea în funcţiune, estimată pentru 2028, susţin oficialii companiei.
„În paralel, compania a dezvoltat la Petrobrazi capacităţi de producţie de hidrogen verde. Anul acesta au fost livrate modulele pentru cele două electrolizoare, cu o capacitate totală de 55 MW. Investiţiile pentru acestea se ridică la circa 190 de milioane de euro”, se arată în comunicat.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 38 milioane bep în 2025. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.
OMV Petrom este listată la Bursa de Valori Bucureşti cu 28,1% din acţiuni liber tranzacţionabile. La sfârşitul anului 2025, actionarii români deţineau circa 45% din acţiuni (din care statul român, deţinea 20,7%, iar 24,4% erau deţinute de fondurile de pensii din România, precum şi de alte persoane fizice şi entităţi juridice româneşti). OMV Aktiengesellschaft deţinea 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 3,7% aparţineau altor investitori străini.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră