Trei rachete au fost doborâte deasupra regiunii ruse Belgorod, situată la frontiera cu Ucraina, a anunţat pe canalul de Telegram guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceste rachete au fost doborâte de către apărarea antiaeriană rusă, iar fragmente din acestea au avariat locuinţe în oraşul Belgorod şi în zonă, anunţă guvernatorul, care precizează că nu s-au raportat victime.

Viaceslav Gladtkov a anunţat că în regiune a fost doborâtă şi o dronă, care a avariat un garaj peste care s-a prăbuşit.

La sfârşitul lui ianuarie, regiunea Belgorod anunţa că, de la începutul Războiului rus în Ucraiuna, 24 de persoane au fost ucise, iar alte aproximativ 100 au fost rănite în atacuri ucrainene.

Localităţi şi infrastructuri din regiunea rusă Belgorod sunt vizate cu regularitate de atacuri aeriene atribuite de către Moscova armatei ucrainene.

Kievul, însă, nu revendică asemenea atacuri.

Capitala Belgorodului, care poartă acelaşi nume, a fost atinsă puternic în mai multe rânduri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.