Thailanda anunţă luni că suspendă Acordul de pace cu Cambodgia - a cărui semnare a fost anunţată de către preşedintele american la sfârşitul lui octombrie -, în urma exploziei unei mine antipersonal în apropierea frontierei, soldată cu rănirea a doi militari thailandezi, anunţă un purtător de cuvânt al Guvernului thailandez, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acordul viza să pună capăt unor ostilităţi între cele două ţări, care s-au înfruntat la frontieră timp de cinci zile, în iulie, în confruntări armate cu trupe la sol, artilerie şi aviaţie.

Acest confrunătri armate s-au soldat cu 43 de morţi şi au condus la evacuarea a peste 300.000 de civili.

”Respectarea Declaraţiei Comune pe care am făcut-o timp de aproape o săptămână va lua sfârşit” şi priveşte totdată eliberarea a 18 militari cambodgieni, anunţă un purtător de cuvânt al Guvernului, Siripong Angkasakulkiat.

Explozia unei mine antipersonal în provincia Sissaket a rănit grav un militar thailandez la un picior, iar celălalt prezenta dureri toracice, a anunţat într-un comunicat armata thailandeză.

”Noi credeam că ameninţarea la adresa securităţii s-a atenuat, dar, în realitate, nu a scăzut”, a declarat, într-o conferinţă de presă premierul thailandez Anutin Charnvirakul.

Ministerul cambodgian al Apărării a dat asigurări luni, într-un comunicat, cu privire la un ”angajament de neclintit” al păcii.

Autorităţile de la Phnom Penh nu au comentat însă cu privire la explozia minei antipersonal.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.