Televiziunile din Republica Moldova au publicat vineri primele imagini de la intervenţia salvatorilor după prăbuşirea elicopterului SMURD în sudul ţării, în raionul Cantemir, soldată cu moartea a patru persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În imagini se văd bucăţi de elicopter şi cum cel puţin trei pompieri încearcă să stingă un incendiu. La faţa locului se află şi mai mulţi poliţişti, dar şi civili.

Republica Moldova a declarat vineri zi de doliu de naţional, iar drapelele vor fi coborâte în bernă. La ora 12, în toată ţara va fi ţinut un moment de reculegere.

Prim-ministrul Pavel Filip va depune flori şi va semna în cartea de condoleanţe în memoria victimelor accidentului aviatic, deschisă de Ambasada României în Republica Moldova.

Între timp, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a declarat, vineri, că necropsiile victimelor accidentului SMURD s-au încheiat în Republica Moldova, urmând ca trupurile celor patru membri ai echipajului să fie repatriate în cursul acestei zile.

Arafat a însoţit echipa de anchetă din România care face cercetări la locul accidentului aviatic, în comuna Haragîş din raionul Cantemir.

Cei patru membri ai echipajului care şi-au pierdut viaţa în misiune sunt pilotul Doru Gavril, 53 de ani, copilotul - căpitan-comandor Voicu Şocae, 36 de ani, dr. Mihaela Dumea - medic specialist medicină de urgenţă, 39 de ani şi asistentul medical principal Sandu Gabriel, 38 de ani.

Misiunea în care cei patru au murit era al 12-lea zbor al acestui elicopter în Republica Moldova, în baza acordului transfrontalier pentru intervenţii în caz de urgenţe medicale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...