Iranul respinge joi drept ”ridicole” acuzaţii ale justiţiei americane cu privire la un complot urzit de către un membru al Gardienilor Revoluţiei în vederea asasnării lui John Bolton, un fost consilier în probleme de securitate naţională al fostului preşedinte republican Donald Trump, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Departamentul american al Justiţie a anunţat miercuri că l-a inculpat pe  iranianul Shahram Poursafi - în absenţă - cu privire la faptul că a oferit suma de 300.000 de dolari unor persoane din Statele Unite pentru a-l asasina pe John Bolton.

Acest complot, menit aparent să răzbune asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani în ianuarie 2020 la Bagdad, în Irak, într-un atac cu un avion american fără pilot (dronă) ordonat de Donald Trump, a fost dezvăluit de către persoana însărcinată cu asasinarea lui John Bolton, potrivit departamentului.

”Autorităţile judiciare americane au formulat acuzaţii fără să furnizeze probe valabile”, respinge într-un comunicat un purtător de cuvânt al Ministerului irainain de Externe, Nasser Kanani.

”De această dată, (Statele Unite) au scris un scenariu implicând un personaj a cărui carieră politică este termnată, ca Bolton”, afirmă el.

Potrivit Departamentului american al Justiţiei, Shahram Poursafi a intrat în contact, la sfârşitul lui 2021, cu o persoană care urma să comită asasinatul - în realitate un informator al poliţiei federale (FBI).

Iranianul a exercitat presiuni ca acesta să pună planul în aplicare înainte de marcarea a doi ani de la moartea lui Soleimani.

Puternicul general iranian Qassem Soleimani, arhitectul strategiei Iranului în Orientul Mijlociu, era comandantul Forţei Qods, unitatea însărcinată cu Operaţiuni Externe în cadrul Gardienilor Revoluţiei.

Nasser Kanani respinge nişte ”afirmaţii fără fundament (...), făcute (...) cu scopul de a evita să răspundă pentru numeroase crime teroriste în care Guvernul american este implicat direct, ca asasinatul laş” al lui Soleimani.

”Republica islamică avertizează ferm împotriva oricărei acţiuni vizând cetăţeni iranieni prin recurgerea la acuzaţii ridicole”, adaugă el.

Actualul consilier în probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a avertizat miercuri că Teheranul se expune unor ”consecinţe grave” în cazul în care atacă oficiali americani.

Washingtonul formulează aceste acuzaţii în contextul în care Teheranul studiază un compromis prezentat de către Uniunea Europeană (UE) în vederea unei salvări a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, muribund după retragerea Statelor Unite, în 2018, de către Donald Trump, consiliat atunci de către John Bolton.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.