Bărbatul care l-a pălmuit pe preşedintele francez Emmanuel Macron în timpul unei viizte în departamentul Drôme, Damien T., a fost condamnat joi la 18 luni de închisoare - dintre care patru luni cu executarea -, relatează Le Monde.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Damien T., în vârstă de 28 de ani, a fost judecat în regim de urgenţă, la Valence, la două zile după fapte, în urma cărora Macron a fost susţinut unanim de către clasa politică.

Tribunalul din Valence a emis un mandat de depunere, prin care vinovatul este încarcerat încă de joi seara.

Parchetul a cerut ca tânărul să fie condamnat la 18 luni de închisoare.

Acesta a recunoscut, în cadrul audierii, că l-a pălmuit pe şeful statului.

Această pălmuire, ”absolut inadmisibilă” este un ”act de violenţă deliberată”, a acuzat reprezentantul Ministerului Public.

”Nu există o incapacitate temporară sau totală, însă este un act violent”, a pledat magistratul, subliniind că preşedintele ”nu a dorit să vadă un medic”.

”Nu cer o amendă, însă vă cer să pronunţaţi împotriva sa o interdicţie definitvă de exercitare a unei funcţii publice”, interzicerea dreptului de vot pe o perioadă de cinci ani şi interdicţia deţinerii vreunei arme pe aceeaşi perioadă, a declarat magistratul, care a precizat că Damien T. risca o pedeapsă de trei ani de închisoare şi o amendă în valoare de 45.000 de euro.

Procurorul şi-a exprimat îngrojorarea cu privire la o eventuală recidivă şi a subliniat că observă ”un fel de hotărâre rece” la un bărbat care nu a avut probleme cu justiţia.

O FAPTĂ ”IMBECILĂ ŞI VIOLENTĂ”, DUPĂ MACRON

Celălalt bărbat arestat, Arthur C., ”urmează să fie convocat în instanţă la sfârşitul celui de-al doilea semestru al lui 2022, pentru a răspunde cu privire la infracţiuni în legătură cu arme deţinute în mod ilegal”, a anunţat miercuri, într-un comunicat, procurorul Republicii Alex Perrin.

Întrebat, joi după-amiaza, la Centrul de Antrenament Clairefontaine, unde s-a întâlnit cu echipa de fotbal a Franţei înaintea Campionatului European de Fotbal care începe vineri, Emmanuel Macron a denunţat o faptă ”imbecilă şi violentă”.

Şeful statului a preferat să evoce ”optimismul, întoarcerea la viaţă şi la muncă”.

El a spus de ce nu a depus plângere.

”Justiţia s-a sesizat imediat şi având în vedere locul meu, cred că trebuia să las justiţia să-şi urmeze cursul”, a declarat el.

Agresiunea a vut loc marţi după-amiaza, în urma unei vizite la Liceul hotelier Tain-l’Hermitage, în Drôme.

În timp ce preşedintele se ducea să se întâlnească cu mulţimea, un bărbat l-a pălmuit şi a strigat sloganul regalist ”Montjoie! Saint-Denis!” şi ”Jos Macron!”.

El a fost culcat la pământ de mai mulţi membri ai serviciului de securitate.

Cei doi bărbaţi, care locuiec la Saint-Vallier, au fost arestaţi imediat după incident.

Niciunul dintre ei nu este cunoscut serivciilor judiciare sau de informaţii.

Damien T., ”care se află într-un cuplu, fără copii şi fără profesie” a recunoscut la audieri că ”l-a lovit pe şeful statului şi i-a denunţat politica”.

Cei doi amici sunt membri ai unor asociaţii din comuna lor ”în legătură cu arte marţiale, Evul Mediu şi universul mangas”, potrivit procuraturii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.