Tânărul cu dublă cetăţenie, germană şi iraniană, în vârstă de 18 ani, care a provocat teroare vineri seară în Munchen, unde a ucis nouă persoane şi a rănit alte 16, dintre care trei grav, după care s-a sinucis, a acţionat singur, din motive "total neelucidate", a anunţat poliţia sâmbătă dimineaţa, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest atac armat a avut loc la doar patru zile după un atac cu toporul într-un tren, la Wurzbourg, tot în Bavaria, comis de un solicitant de azil în vârstă de 17 ani care s-a reclamat de la organizaţia jihadistă Statul Islamic, un atac care a şocat Germania.

Poliţia germană a anunţat că nu are încă niciun element care să permită să se stabilească dacă atacul de la Munchen este un atentat sau fapta unei persoane dezechilibrate.

Tânărul a acţionat singur. El nu era cunoscut serviciilor de poliţie, iar motivele sale sunt "total neelucidate" în acest stadiu, a declarat şeful poliţiei locale Hubertus Andrä într-o conferinţă de presă.

O percheziţie la locuinţa tânărului şi interogatorii cu rudele sale ar putea permite să se afle mai multe, a adăugat şeful poliţiei.

Cu puţin înainte de ora locală 18.00 (19.00, ora României) a fost dată alerta. Tânărul, care părea îmbrăcat în negru, potrivit unei înregistrări video, a deschis focul asupra unor trecători şi s-a îndepărtat de un restaurant McDonald's situat în apropierea mallului. În înregistrare este surprins trăgând asupra unor persoane care fugeau şi strigau.

"Intram în McDonald's să mănânc (...), apoi s-a iscat o panică, iar oamenii au ieşit în fugă", a declarat o femeie pentru televiziunea publică bavareză.

Ea a auzit trei focuri de armă, "copii care plângeau şi oameni care se preciptau către ieşire, panicaţi".

Un bărbat, angajat al unuia dintre magazinele din mall, a povestit că s-a întâlnit cu atacatorul. "El a tras asupra a două persoane, iar eu am fugit să ies din clădire, escaladând un zid. Iar acolo erau cadavre şi răniţi", a adăugat el.

Tânărul germano-iranian a pătruns, apoi, în mall şi a continuat să tragă în oameni, potrivit unor martori, după care a fugit.

Rănit după ce a fost împuşcat de o patrulă de poliţie, el a fost găsit mort la aproximativ un kilometru distanţă de mall. După ce a trimis genişti să verifice dacă avea asupra sa explozivi, poliţia a constatat că bărbatul s-a sinucis.

Timp de mai multe ore, aglomeraţia bavareză a fost plasată în stare de asediu, deoarece autorităţile se temeau, pe baza unor mărturii, că până la trei autori ai atacului au fugit în oraş.

Peste 2.000 de poliţişti din întreaga ţară şi din Austria, inclusiv din cadrul unor unităţi de elită, au fost desfăşuraţi, iar elicoptere au survolat oraşul. Poliţia a îndemnat populaţia să rămână înăuntru. Străzile s-au golit repede, iar întregul transport în comun a fost suspendat temporar.

Poliţia a anunţat vineri seara că "suspectează un act terorist", dar că nu are elemente pentru a stabili o motivaţie islamistă. "Atunci când cineva pătrunde într-un mall cu o armă şi trage asupra oamenilor, ne este dificil să ne gândim la altvceva", a declarat la un moment dat purtătorul de cuvânt al poliţiei Marcus da Gloria Martins.

Poliţia s-a arătat ulterior mai prudentă şi a subliniat că motivaţiile sunt "neelucidate".

Şeful poliţiei locale Hubertus Andrä a declarat că autorul a strigat ceva atunci când a trecut la fapte, fără să poată să spune ce anume a strigat, în această fază. Unele publicaţii au evocat un slogan jihadist.

Chiar dacă motivaţiile rămân să fie stabilite, acest atac armat are loc într-o atmosferă foarte tensionată în Europa.

Este vorba despre cel de al treilea atac asupra unor civili, în Europa, în mai puţin de zece zile, după atacul cu un camion la Nisa, în sudul Franţei, pe 14 iulie, soldat cu 84 de morţi, şi atacul cu un topor de la Wurtzbourg.

Cancelarul german Angela Merkel a convocat pentru sâmbătă, la Berlin, o reuniune a Consiliului Federal de Securitate, a anunţat Peter Altmaier, unul dintre apropiaţii ei. "Suntem hotărâţi să facem totul pentru ca terorismul şi violenţa inumană să nu se manifeste în Germania", a adăugat el.

Acest "atac sângeros de la Munchen mă îngrozeşte" a declarat preşedintele german Joachim Gauck, citat într-un comunicat.

Preşedintele american Barack Obama le-a promis autorităţilor germane "toată susţinerea de care au nevoie". Preşedintele francez François Hollande i-a transmis un "mesaj personal de susţinere" cancelarului Merkel. El a denunţat "un atac terorist" şi "un act josnic".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.