Premierul britanic Rishi Sunak efectuează vineri o vizită la Kiev, pentru a anunţa o nouă susţinere a Ucrainei, şi promite ajutoare militare Ucrainei în anul 2024/2025 în valoare de 2,5 miliarde de lire sterline (2,9 miliarde de euro), anunţă într-un comunicat Downing Street, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această sumă este mai mare cu 200 de milioane de lire sterline (232,7 milioane euro) faţă de precedenţii doi ani.

Această nouă susţinere urmează să crească la 12 miliarde de lire sterline (14 miliarde de euro) totalul ajutorului britanic acordat Ucrainei.

Rishi Sunak a salutat hotărârea Kievului de a se apăra de invazia rusă şi a anunţat că ”Regatul Unit nu va slăbi nici el”.

”Vom fi alături de Ucraina, atât în orele cele mai sumbre, cât şi în vremuri mai bune, în viitor”, a declarat el.

El face acest anunţ după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat joi că orice ”pauză” în apărarea Ucrainei nu va face decât să ajute Moscova să se reînarmeze, iar acest lucru îi poate permite să ”zdrobească” Ucraina.

LIVRARE DE DRONE BRITANICE

Această anvelopă urmează să servească la livrarea de rachete cu rază lungă de acţiune, apărare aeriană, muniţie de artilerie şi securitate maritimă.

Cel puţin 200 de milioane de lire sterline vizează ”furnizarea şi producerea rapidă a mii de drone militare” Kievului - şi anume ”drone de supraveghere, de atac cu rază lungă de acţiune şi drone maritime”, anunţă Guvernul britanic.

Potrivit Londrei este vorba despre ”cea mai importantă livrare de drone Ucrainei faţă de toate ţările”.

Majoritatea acestor aeronave urmează să fie produse în Regatul Unit.

Premierul britanic Rishi Sunak şi preedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmau să semneze un acord ”istoric” de cooperare în domeniul securităţii, în urma promisiunii unor acorduri bilaterale ale statelor membre G7 la summitul NATO de la Vilnius de anul trecut.

Regatul Unit, un susţinător din ptimul moment al Ucrainei împotriva invaziei Rusiei, este prima ţară care concretizează un astfel de acord final, subliniază Downing Street.

Acest acord urmează să fie prima etapă a unui ”parteneriat de nezdruncinat de 100 de ani” între cele două ţări, subliniază în comunicat Guvernul brtianic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.