Preşedintele iranian Hassan Rohani a acuzat vineri Statele Unite de faptul că reprezintă o ”gravă ameninţare la adresa stabilităţii” regionale şi mondiale, după ce Washingtonul a acuzat Teheranul că este responsabil de atacuri care au vizat joi două petroliere la Marea Oman, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În aceşti ultimi doi ani, Guvernul Statelor Unite dă dovadă de o abordare agresivă şi care reprezintă o gravă ameninţare la adresa stabilităţii în regiune şi în lume, încălcând toate regulile internaţionale”, a denunţat Hassan Rohani, în cadrul unei reuniuni a Organizaţiei Cooperării de la Shanghai (OCS), la Bişkek, în Kazahstan.

Această declaraţie are loc la puţin timp după ce Statele Unite au acuzat Iranul că este responsabil de atacuri care au vizat joi două petroliere - unul norvegian, iar celălalt japonez - la Marea Oman.

Aceste acuzaţii au fost respinse ca ”fără fundament” de Ministerul iranian de Externe.

Două petroliere au fost vizate joi de atacuri de origine nedeterimată la Marea Oman.

Potrivit agenţiei oficiale iraniene de presă Irna, aceste atacuri au avut loc la mai puţin de 30 de mile marine de coastele iraniene.

Regiunea Golfului Persic se confruntă de peste o lună cu o escaladare a tensiunilor între Statele Unite şi Iran.

Washingtonul, care îşi înăspreşte neîncetat sancţiunile economice impuse Teheranului, după ce s-a retras din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, şi-a multiplicat brusc, la începutul lui mai, desfăşurările militare în Orientul Mijlociu, acuzând regimul iranian că pregăteşte atacuri ”iminente” contra unor interese americane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.