Statele Unite îşi reiterează ”parteneriatul strategic de apărare” cu Araba Saudită, în contextul unei multiplicări a atacurilor vizând regatul al rebelilor huthi din Yemen, susţinuţi de către Iran, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a condamnat aceste atacuri într-o convorbire la telefon, joi, cu omologul său saudit, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, potrivit agenţiei oficiale saudite de presă SPA şi unui comunicat al Departamentului american al Apărării.

Această convorbire are loc după ce Casa Albă a anunţat că preşedintele american Joe Biden vrea ”să recalibreze” relaţia Washingtonuluicu Riadul prin schimbarea interlocutorului - prinţul moştenitor, supranumit MBS, privilegiat de Donald Trump - cu regele Salman.

Joe Biden încă nu a dscutat cu lideri saudiţi de când s-a instalat la putere, în urmă cu aproape o lună.

La două săptămâni după ce a depus jurământul, el a anunţat oprirea susţinerii americane a campaniei militare saudite în Yemen şi a denunţat faptul că aceasta a ”creat o catastrofă umanitară şi strategică”.

Într-o altă schimbare de poziţie, Washingtonul a hotărât să-i retragă pe huthi de pe lista neagră a ”organizţaiilor teroriste”.

Această desemnare in extremis a administraţiei Trump a fost dur condamnată de către organizaţii umanitare, întrucât risca să afecteze trimiterea unor ajutoare în vaste teritorii aflate sub controlul rebelilor.

Zeci de mii de oameni - în principal civili - au fost ucişi, iar alte milioane au fost deplsaţi în tmpul Războiului din Yemen, care a cauzat, potrivit ONU, cea maigravă catastrofă umanitară din prezent în lume.

ARMATA AMERICANĂ CAUTĂ BAZE DE REPLIERE ÎN ARABIA SAUDITĂ, ÎN EVENTUALITATEA UNUI RĂZBOI CU IRANUL

”Armata americană caută baze de repliere în Arabia Saudită, pentru a evita ca trupele sale desfăşurate în această ţară să devină ţinte evidente, în cazul unor tensiuni cu Iranul”, a anunţat joi un oficial american de rang înalt.

”Noi nu căutăm să construim noi baze”, a subliniat generalul Kenneth McKenzie, comandantul Comandamentului Central (CENTCOM) al armatei americane, într-un turneu în Orientul Mijlociu.

”Vrem să ne putem deplasa în alte baze pe care să le folosim în perioada de risc mare”, le-a spus el jurnaliştilor care-l însoţesc.

”Sunt lucruri pe care orice planificator militar prudent vrea să le facă, pentru a-şi creşte flexibilitatea şi pentru a-i fi mai dificil adversarului să atace”, a subliniat el.

Generalul McKenzie a efectuat luna trecută o vizită în Arabia Saudită, pentru a discuta cu autorităţile saudite despre posibilitatea folosirii anumitor baze militare saudite în vestul ţării, drept baze de repliere a forţelor americane din regiune, în cazul unor tensiuni cu Teheranul.

Cotidianul The Wall Street Journal (WSJ) a dezvăluit planuri cu privire la porturi şi baze aeriene situate în deşertul din vestul regatului, pe care armata americană vrea să le dezvolte drept poziţii pe care să le folosească - în eventualitatea izbucnirii unui război cu Iranul.

Armata americană a desfăşurat la sfârşitul anului trecut portavionul USS Nimitz în regiune, pe care a survolat-o cu două bombardiere strategice de tip B-52, o demonstraţie de forţă menită să descurajeze Iranul de la orice atac vizând forţe americane, cu ocazia marcării unui an de la asasinarea de către Statele Unite a puternicului general iranian Qassem Soleimani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.