Statele Unite ale Americii trimit două baterii de rachete Patriot în Polonia ca „desfăşurare defensivă” pentru a contracara orice potenţială ameninţare la adresa aliaţilor SUA şi NATO în timpul invaziei în curs de desfăşurare a Ucrainei de către Rusia, a declarat marţi seară un purtător de cuvânt al Comandamentului European al SUA, potrivit CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Rachetele Patriot sunt sisteme de rachete de apărare aeriană, concepute pentru a contracara şi distruge rachetele balistice cu rază scurtă de acţiune, avioanele avansate şi rachetele de croazieră, precizează CNN. ”La îndrumarea Secretarului Apărării şi la invitaţia aliaţilor noştri polonezi, generalul Wolters, Comandantul Comandamentului European al SUA, a îndrumat Armatei SUA în Europa şi Africa să repoziţioneze două Baterii Patriot în Polonia”, a declarat Adam Miller, purtătorul de cuvânt al EUCOM. ”Aceasta este o măsură de protecţie, care susţine angajamentul nostru faţă de Articolul cinci şi nu va sprijini în niciun fel nicio operaţiune ofensivă”, se precizează în declaraţie, referitor la principiul potrivit căruia un atac asupra unui membru al NATO este un atac asupra tuturor membrilor săi. ”Fiecare pas pe care îl facem este menit să descurajeze agresiunea şi să ne liniştească aliaţii.”, se mai arată în declaraţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.