Un submarin american a scufundat marţi o navă de război iraniană la Oceanul Indian, anunţă miercuri într-o conferinţă de presă, la Pentagon, secretarul american al Apărării Pete Hegseth, în primul atac american de acest fel de după al Doilea Război Mondial, relatează AFP şi The Associated Press.
Marina din Sri Lanka a anunţat naufragiul fregatei iraniene Dena, în largul coastelor insulei.
”Ieri (marţi), în Oceanul Indian (...), un submarin americam a scufundat o navă iraniană de război care credea că este în siguranţă în apele internaţionale”, a anunţat Pete Hegseth.
”În schimb, a fost scufundată de către o torpilă”, a a precizat el.
Această navă iraniană este prima navă scufundată cu o torpilă americană de la al Doilea Război Mondial.
Însă secretarul Apărării a recunoscut că Statele Unite nu pot contracara toate atacurle iraniene cu dronă.
”Am desfăşurat toate mijloacele posibile împotriva dronelor, fără să ne zgârcim cu mijloacele sau sau capacităţile”, a declarat el.
”Aşa cum am spsu, asta nu înseamnă că oprim totul”, a adăugat el.
Şase militari americani au fost ucişi la un centru de operaţiuni, într-un atac iranian cu dronă, în centrul unui port civil în Kuwait.
Forţele americane dispun de muniţie suficientă în operaţiunile din Iran, a anunţat în această conferinţă de presă şleful Statului Major Interame Dan Caine.
Hegseth a precizat că armata americană a folosit armament mai sofisticat la începutul campaniei aeriene şi că trece de-acum la bombe gravitaţionale, după ce Stalele Unite deţin controlul asupra spaţiului aerian iranian.
Stocurile de armament avansat rămân ”extrem de puternice”, a dat el asigurări.
Secretarul Apărării al lui Donald Trump a dat asigurări că Statele Unite ”câştigă” operaţiunea Epic Fury ”în mod decisiv, devastator şi fără milă”.
El a anunţat că întăriri - avioane de vânătoare şi bombardiere - urmează să sosească în curând în Orientul Mijlociu.
Statele Unite îşi ”vor acorda tot timpul necesar pentru a se asigura de succesul” operaţiunii împotriva Iranului, a anunţat el..




























