Un bărbat din judeţul Vâlcea, dat dispărut în urmă cu patru ani, a fost găsit îngropat într-o pădure. Principalul suspect în acest caz este, potrivit anchetatorilor, partenerul de viaţă al fostei concubine a victimei, pentru care, de altfel, femeia l-a şi părăsit pe bărbatul dat dispărut. Suspectul a fost reţinut la patru ani de la comiterea crimei.
Dispariţia bărbatului de 35 de ani, din comuna Creţeni, sat Streminoasa, judeţul Vâlcea, a fost semnalată de către familia acestuia în august 2022. Cercetările declanşate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vâlcea au dus, de-a lungul anilor, la ipoteza că acesta nu a plecat pur şi simplu, ci a fost ucis.
În 9 aprilie 2025, anchetatorii au deschis, din oficiu, un dosar cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor, după ce mai multe indicii au dus la ipoteza că bărbatul dat dispărut a fost ucis, iar cadavrul său a fost ascuns.
"Din probatoriul administrat a rezultat că, în cursul verii anului 2022, concubina victimei, în prezent în vârstă de 37 de ani, ar fi început o relaţie cu un alt bărbat, în prezent în vârstă de 32 de ani. Într-una dintre nopţile lunii august 2022, bărbatul de 32 de ani s-ar fi deplasat la locuinţa victimei, unde ar fi ucis-o prin aplicarea mai multor lovituri cu un ciocan în zona capului. Ulterior, cadavrul victimei ar fi fost transportat şi ascuns într-o zonă împădurită din proximitatea satului Streminoasa. În urma activităţilor complexe de cercetare desfăşurate de poliţişti, cadavrul victimei a fost identificat, fiind administrate probe cu privire la împrejurările în care ar fi fost săvârşită fapta", informează, miercuri, oficialii Poliţiei Vâlcea.
În dimineaţa de miercuri, 26 august 2026, bărbatul de 32 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind pus sub acuzare pentru crima petrecută în urmă cu patru ani. El va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă.




























