Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că a semnat, miercuri, contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor pentru funcţionarea sistemului european de management şi control al traficului feroviar ERTMS pe secţiunea de cale ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa, care va fi integrat în sistemul de control-comandă şi semnalizare de pe întreg coridorul Frontieră Curtici – Braşov – Constanţa. Contractul, cu o valoare de 1,57 milioane de lei, fără TVA, a fost câştigat de firma TPF INGINERIE SRL şi are o durată totală de 148 de luni calendaristice.
"Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. a semnat astăzi, 26 august 2026, contractul nr. 78/26.08.2026, pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului "Implementarea măsurilor necesare funcţionării sistemului ERTMS pe secţiunea de cale ferată Predeal - Bucureşti - Constanţa şi extinderea sistemului GSM-R pe reţeaua primară de transport feroviar - Lot 1 - Lucrări de construcţii civile pentru Centrul de Control Operaţional - CNMT Bucureşti", se arată într-un comunicat al companiei.
Contractul, în valoare de 1.578.755,14 lei, fără TVA, a fost atribuit societăţii TPF INGINERIE SRL, urmând să se deruleze pe o perioadă de 148 de luni calendaristice, corelată cu etapele proiectului, susţin oficialii companiei. Astfel, 10 luni sunt prevăzute pentru proiectare, 14 luni pentru execuţia lucrărilor, 121 de luni pentru perioada de garanţie şi notificare a defectelor şi 3 luni pentru perioada post-garanţie şi închiderea lucrărilor, precizează reprezentanţii societăţii.
Finanţarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027, din Fondul European de Dezvoltare Regională - FEDR.
ERTMS/ETCS reprezintă sistemul european de management şi control al traficului feroviar, conceput pentru uniformizarea regulilor de exploatare şi a sistemelor de semnalizare la nivel european.
"Implementarea ETCS Nivel 2 sau superior urmăreşte reducerea echipamentelor amplasate în cale şi transmiterea către mecanicul de locomotivă a informaţiilor esenţiale privind viteza maximă permisă şi distanţa pe care trenul poate circula în condiţiile indicate", precizează oficialii companiei.
Obiectivul final al acestei investiţii este realizarea unui subsistem structural CCS terestru complet operaţional pe secţiunea Predeal - Bucureşti - Constanţa, integrat în sistemul de control-comandă şi semnalizare de pe întreg coridorul Frontieră Curtici - Braşov - Constanţa.
"Investiţia contribuie la interoperabilitatea reţelei feroviare româneşti cu reţeaua TEN-T şi la dezvoltarea unei infrastructuri mai sigure, eficiente şi compatibile cu standardele europene", susţine conducerea CFR" SA.
