Statele Unite sunt ”aproape” să-şi abandoneze eforturile în vederea unei relansări a Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, din cauza unui impas al negocierilor cu Teheranul şi unei lipse a cooperării Iranului, avertizează secreatrul de Stat american Antony Blinken, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu voi da un ultimatum, însă ne apropiem de momentul în care o întoarcere strictă la respectarea JCPoA (sigla engleză a acordului) nu va reproduce avantajele acestui acord”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la baza americană Ramstein, în Germania, Antony Blinken.

”Vine un moment în care totul va fi dificil de regăsit (...), toate avantajele tratatului revenind la o conformitate strictă”, a adăugat el, ”pentru că timpul trece, iar Iranul continuă să facă progrese în programul său nuclear, şi anume folosind centrifuge mai sofisticate, îmbogăţind tot mai mult material”.

Ministrul german de Externe Heiko Maas a anunţat, la rândul său, că l-a sunat pe noul său omolog iranian pentru a-l îndemna ”să revină cât mai rapid la masa negocierilor”.

Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA) a denunţat marţi o lipsă de cooperare a Iranului, care afectează grav, consideră agenţia ONU, misiunea de supraveghere a programului nuclear al Teheranului, pe fondul unui impas al negocierilor în vederea salvării Acordului de la Viena.

Preşedintele iranian Ebrahim Raisi a anunţat miercuri, cu toate acestea, că Iranul dă dovadă de ”transparenţă” în activităţile sale nucleare.

Acordul de la Viena oferea Iranului o relaxare a sancţiunilor occidentale şi ONU în schimbul unui control strict al programului nucelar iranian, supravegheat de ONU.

Ca represalii faţă de retragerea Statelor Unite din acord, de către Donald Trump, în urmă cu trei ani, şi faţă de impunerea unor sancţiuni dure, Teheranul s-a retras din cea mai mare parte a angajamentelor pe care şi le-a asumat prin acord.

Preşedintele Joe Biden, care i-a succedat lui Donald Trump, a anunţat că vrea să readucă Washingtonul în cadrul acestui acord.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.