Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a îndemnat vineri Moscova să-şi dezvăluie în totalitate programul nocviciok, după otrăvirea opozantului rus Aleksei navalnîi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Îndemnăm Rusia să comunice totul cu privire la programul său noviciok la Organizaţia pentru Interzicerea Armamentului Chimic (OIAC)”, a declarat Jens Stoltenberg într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, în urma unei reuniuni excepţionale a Alianţeii Nord-Atlantice dedicate cazului Navalnîi.

”Aliaţii NATO sunt de acord să spună acum că Rusia trebuie să răspundă unor întrebări grave. Guvernul rus trebuie să coopereze în totalitate cu OIAC în cadrul unei anchete internaţionale imparţiale”, a subliniat el.

Secretarul general al NATO a îndemnat ca persoanele care se fac voinovate de ortrăvirea lui Navalnîi să fie trimise în faţa justiţiei.

”Orice folosire a armelor chimice dă dovadă de o lipsă de respect faţă de viaţa umană şi constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”, a denunţat el.

Stoltenberg a precizat că Germania şi-a informat aliaţii din cadrul NATO cu privirela rezultatul anchetei germane potrivit căreia Navalnîi a fost expus unui agent neurrotoxic de tip niviciok, conceput în epoca sovietică în scopuri militare.

Stoltenberg nu a vrut să speculeze cu privire la eventuale sancţiuni care ar putea fi impuse Rusiei.

Apelul lui Stoltenberg este apelul unei alianţe militare care s-a înfiinţat în toiul Războiului Rece între URSS şi Occident.

Acest apel riscă să nu fie auzit la Moscova, în pofida faptului că există o instanţă a unui dialog între Moscova şi NATO.

Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, un activist împotriva corupţiei, în vârstă de 44 de ani, a fost spitalizat în Siberia, la sfârşitul lui august, după ce i s-a făcut rău într-un avion.

El a fost transferat ulterior la Berlin, unde se află în stare gravă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.