Fotografia în care Donald Trump şi Emmanuel Macron plantează un stejar în grădina Casei Albe a simbolizat prietenia afişată de cei doi lideri, însă relaţiile între cei doi s-au tensionat de atunci, iar arborele s-a uscat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele francez i-a oferit un stejat tânăr omologului său american, cu ocazia vizitei sale de stat la Washington în aprilie 2018. După ce s-au îmbrăţişat, cei doi şefi de stat au pus pământ, cu nişte lopeţi aurite, la rădăcina arborelui, sub privirile soţiilor lor şi camerelor de luat imagini din întreaga lume.

Stejarul provenea dintr-o pădure din nordul Franţei, în care au murit peste 2.000 de puşcaşi marini americani în timpul Marelui Război.

Însă stejarul, un simbol al prieteniei franco-americane a dispărut aproape imediat, pentru a fi pus în carantină.

”Este obligatoriu pentru orice organism viu importat în Statele Unite”, explica atunci ambasadorul Franţei în Statele Unite Gérard Araud.

”Va fi replantat după aceea”, dădea el asigurări.

De fapt, stejarul nu a fost replantat vreodată, a dezvăluit o sursă diplomatică pentru AFP săptămâna trecută, în timp ce Emmanuel Macron şi Donald Trump se întâlneau pentru a marca 75 de ani de la Debarcarea aliată în Normandia, unde au depus eforturi să treacă în surdină numeroase dezacorduri, de la Iran şi până la comerţ, care le-au afectat relaţiile în ultimul an.

Arborele a murit în carantină.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.