Blocul de stânga condus de către social-democrata Magdalena Andersson a obţinut joi o victorie în alegerile legislative extrem de strânse care au avut loc duminică în Suedia, anunţă Autoritatea electorală, iar după ce premierul în exerciţiu Ulf Kristersson şi-a recunoscut înfrângerea, se deschid negocieri dificile în cadrul unui bloc de stânga foarte fragmentat în încercarea formării unui Guvern, relatează AFP.
Alianţa dreptei cu extrema dreaptă - înfrântă în aceste alegeri cu aproape 50.000 de voturi - aşteaptă o ambsucadă.
Blocul stângii (176) îl devansează cu doar trei mandate pe cel al dreptei (173), al premierului conservator în exerciţiu Ulf Kristersson.
O ”MERKEL SUEDEZĂ”
Magdalena Andersson, în vârstă de 59 de ani, visează să se întoarcă la guvernare de când a plecat de la putere în 2022.
O negociatoare experiemtată, prezentată uneori drept o ”Merkel suedeză” din cauza pragmatismului său direct, ea urmează să încerece să coexiste într-o alianţă cu două partide cărora uneori le vine greu să-şi vorbească.
În tabăra sa, aliaţii săi din Partidul de Stânga şi Partidul de Centru au trasat ”linii roşii” de-a lungul întregii campanii.
Centriştii nu vor miniştri de stânga în Guvern, lucru pe care aceştia din urmă îl cer.
Magdalena Andersson nu pare foarte înclinată nici ea să introducă Partidul de Strânga în Guvern. În timpul campaniei electorale, cotidianul Expressen a făcut multiple dezvăluiri potrivit cărora unii aleşi ai acestui partid au făcut declaraţii considerate antisemite.
Însă şefa grupului parlamentar al opoziţiei s-a declarat pregătită să guverneze încă de duminică.
”Dacă asta (rezultatele alegerilor) se confirmă, atunci Suedia va avea un nou Guvern”, le-a spus social-democrata susţinătorilor săi.
Premierul spaniol Pedro Sanchez, şeful unuia dintre puţinele Guverne socvialiste din Europa, a salutat joi, pe X, această victorie.
”După patru ani de guvernare de dreapta aliată cu extrma dreaptă, suedezii mizează din nou pe statul-providenţă, justiţia socială şi tranziţia ecologică”, a salutat el.
ULF KRISTERSSON DEMISIONEAZĂ
Premierul în exerciţiu Ulf Kristersson, în vârstă de 62 de ani, şi-a anunţat joi demisia, după ce a fost înfrânt în alegerile legislative de social-democrata Magdalena Andersson.

”Preşedintelui Parlamenului îi revine de-acum să conducă următoarele etape în vederea formării unui nou Guvern. Pentru ca această muncă să înceapă fără întârziere, cer prin prezenta să fiu demis din funcţia de prim-ministru”, a scris el într-o scrisoare publicată pe X.
Ulf Kristersson şi-a recunoscut înfrângerea imediat după terminarea numărăii voturilor.
El ar putea să fie tentat, la rândul său, să formeze un Guvern, în cazul unui eşec al unei alianţe de stânga.
În acest scop, este necesar să găsească alţi parteneri de coaliţie, un lucru care pare, în acest stadiu, puţin probabil.
Partidul de Centru, pe care a încercat să-l atragă către dreapta, nu vrea să facă parte dintr-un Guvern în care extrema dreaptă deţine portofolii ministeriale.
Însă premierul în exerciţiu a promis acest lucru formaţiunii de extremă dreapta, în cazul în care obţinea o victorie în alegeri.
Un recul al Democraţilor din Suedia (SD, extremă dreapta), care face parte din Guvernul în exerciţiu, rămâne de altfel unul dintre evenimentele marcante ale acestui scrutin.
Pentru prima oară de la intrarea sa în Parlament - în 2010 -, extrema dreaptă a pierdut teren.
SD a scăzut de la un scor de 20,5% în 2022 la 17,5% şi a cedat dreptei moderate a lui Kristersson locul de a doua forţă politică din Suedia.
Alegerile de duminică au fost atât de strânse, iar numărul buletinelor de vot mai mare decât de obicei, încât a fost necesară încă o zi în vederea contabilizării a celor aproximativ 300.000 de voturi exprimate în străinătate şi prin vot anticipat.
Rezultatul alegerilor, în mod normal prezentat miercuri seara, a avut de aşteptat până joi.




























