Premierul grec Kyriakos Mitsotakis, însoţit de soţia sa, Mareva Grabowski-Mitsotaki, s-a întâlnit la Palatul Maximos, reşedinţa sa oficială, cu avocata libanezo-britanică specializată în drepturile omului Amal Clooney, soţia actorului George Clooney, care se află la Atena pentru Reuniunea anuală a Ambasadorilor Bunăvoinţei UNESCO relatează ekathimerini.com. Anterior, Clooney se întâlnise cu preşedintele Greciei, Konstantinos Tassoulas, care a elogiat-o pentru contribuţia la înţelegerea situaţiei frizelor Partenonului aflate la British Museum şi revendicate de Grecia.
Surse guvernamentale au declarat că, în timpul întâlnirii, au fost discutate chestiuni legate de cultură şi diplomaţie culturală, inclusiv recuperarea Sculpturilor Partenonului, un subiect în care Clooney s-a implicat intens în trecut.
Tot joi, soţia lui George Clooney s-a întâlnit cu preşedintele Greciei, Konstantinos Tassoulas.
Tassoulas i-a amintit lui Clooney că, în urmă cu 12 ani, când era ministru al Culturii, însărcinase firma de avocatură Doughty Street Chambers, unde lucrează avocata specializată în drepturile omului, să pregătească un studiu privind condiţiile pentru returnarea sculpturilor Partenonului.
„Şi trebuie să recunosc”, a subliniat el, „că aportul dumneavoastră, prin opinia pe care aţi prezentat-o cu privire la reunificarea Sculpturilor, a fost cu adevărat esenţial”.
”A contribuit la o mai bună înţelegere a fondului problemei, pentru că nu este vorba doar despre returnarea operelor de artă şi nici despre o pierdere sau o victorie pentru Regatul Unit. Reunificarea Sculpturilor cu Partenonul este un gest măreţ, iar acest lucru trebuie să fie înţeles de partea britanică”, a explicat preşedintele grec.
Tassoulas a adăugat că, prin opinia sa, Clooney a contribuit la mobilizarea şi implicarea directă a opiniei publice internaţionale în această chestiune.
Noul premier britanic Andy Burnham şi-a nuanţat, într-un interviu recent acordat Financial Times, poziţia pe care o avea înainte de a deveni prim-ministru cu privire la returnarea Sculpturilor Partenonului către Grecia. El a trimis chestiunea spre soluţionare către British Museum şi a evitat să-şi reitereze apelul anterior pentru returnarea necondiţionată a acestora.
De zeci de ani, Grecia a cerut returnarea acestei frize de 75 de metri desprinse din Partenon, care este una dintre capodoperele British Museum.
Londra susţine că sculpturile au fost "achiziţionate legal" în 1802 de diplomatul britanic Lord Elgin, care le-a vândut British Museum. Grecia susţine că acestea au fost "furate" pe când ţara se afla sub dominaţie otomană.
În noiembrie 2023, o întâlnire bilaterală planificată la Londra între premierul de la acea vreme Rishi Sunak şi omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis, a fost anulată de liderul britanic, în urma unei declaraţii a şefului guvernului elen la BBC.
Kyriakos Mitsotakis, un susţinător înfocat al întoarcerii la Atena a celebrelor opere din marmură, considerase că păstrarea unei părţi din frizele Partenonului în afara Greciei echivalează cu "tăierea tabloului Mona Lisa în două".
Aflat în vârful Acropolei, Partenonul este un templu construit în secolul al V-lea î.Hr. şi dedicat zeiţei Atena. Noul Muzeu al Acropolei, inaugurat în 2009, a rezervat un spaţiu pentru a găzdui frizele.



























