Guvernul sirian a fost de acord să deschidă încă două puncte de trecere a frontierei pentru a permite intrarea ajutoarelor în ţara devastată de cutremurul mortal de săptămâna trecută, potrivit ONU, citat de BBC. Mai mult de un milion de persoane au rămas fără adăpost în Turcia, iar în Siria acest număr ar putea fi mult mai mare, avertizează organizaţiile umanitare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Va face o mare diferenţă. Acum folosim doar un singur punct de trecere", a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al secretarului general al ONU, António Guterres.

ONU a declarat că punctele de trecere în nord-vestul Siriei, aflat sub controlul rebelilor, vor fi deschise iniţial timp de trei luni.

Mulţi sirieni au fost furioşi din cauza lipsei de ajutor în ţara devastată de război. Guvernul preşedintelui Bashar al-Assad a pus dificultăţile întâmpinate în eforturile de salvare pe seama impactului sancţiunilor occidentale impuse ţării. Însă grupurile internaţionale de ajutorare spun că principalele impedimente sunt managementul defectuos al guvernului Assad şi refuzul de a se implica în toate zonele ţării. În prezent, se ştie că peste 5.700 de persoane au fost ucise de cutremurul din 6 februarie. În Turcia vecină, unde a avut loc cutremurul, bilanţul victimelor a depăşit deja 31.000 de morţi.

Mai mult de un milion de persoane au rămas fără adăpost în Turcia, iar în Siria acest număr ar putea fi mult mai mare, avertizează organizaţiile umanitare. Echipele de salvare din ambele ţări îşi încheie în prezent operaţiunile de salvare în această zonă vastă, deoarece şansele de a mai găsi supravieţuitori sunt tot mai mici.

ONU a făcut un anunţ cu privire la cele două noi puncte de trecere a frontierei - în Bab al-Salam şi Al Ra'ee, la graniţa cu Turcia - după discuţii la nivel înalt cu preşedintele Assad, luni, la Damasc.

"Foarte curând vom folosi celelalte două puncte de trecere", a declarat purtătorul de cuvânt al dlui Guterres, Stéphane Dujarric, la emisiunea World Tonight de la BBC Radio 4.

"Sperăm că acordul va dura atât timp cât va fi nevoie să îl folosim. Vom începe să îl folosim cât mai repede posibil şi nu vreau să fac presupuneri, singurul lucru pe care vreau să îl presupun este că oamenii vor lăsa politica deoparte, indiferent de poziţia lor în acest conflict." El nu a oferit alte detalii cu privire la momentul în care vor fi deschise cele două puncte de trecere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.