Membri ai Guvernului catalan destituit şi deputaţi care urmează să fie audiaţi într-o anchetă cu privire la răzvrătire şi rebeliune au sosit joi la tribunal, la Madrid, fără şeful lor, Carles Puigdemont, rămas la Bruxelles, a constatat AFP.
Dintre cei 14 membri ai Guvernului destituit citaţi să compară în instanţă cinci lipseau la apel, inclusiv preşedintele Guvernului destituit Carles Puigdemont.
Puigdemont a denunţat de la Bruxelles un ”proces politic”.
Numărul doi în Guvernul destituit, Oriol Junqueras, a sosit primul la Audienţa naţională, urmat de alţi opt ”miniştri”, înconjuraţi de manifestanţi care strigau în catalană ”Nu sunteţi singuri!”.




























