Senatorul american John Fetterman, care în noiembrie anul trecut a obţinut o victorie răsunătoare în alegeri învingându-l pe celebrul Dr.Oz, la doar şase luni după ce suferise un accident vascular cerebral aproape fatal, s-a internat miercuri într-un spital din zona Washingtonului pentru a fi tratat de o depresie severă, a anunţat biroul său într-un comunicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ciuda faptului că încă se resimţea de pe urma atacului celebral, având dificultăţi de vorbire, John Fetterman, în vârstă de 53 de ani, a obţinut o victorie uriaşă în alegerile din noiembrie anul trecut,  câştigând în Pennsylvania un loc deţinut până atunci de republicani şi consolidând astfel majoritatea la limită a democraţilor în camera superioară a Congresului. Victoria lui a fost cu atât mai meritorie cu cât l-a învins pe Mehmet Oz sau „Dr. Oz”, o figură mediatică extrem de cunoscută în SUA.

John Fetterman, care din 2019 era locţiitor al guvernatorului statului Pennsylvania, şi „Dr. Oz”, care a fost susţinut de fostul preşedinte Donald Trump, au avut una dintre cele mai controversate şi mai costisitoare curse pentru Senat din ţară, iar totul s-a întâmplat în condiţiile în care Fetterman îşi continua recuperarea după un accident vascular cerebral suferit înainte de alegerile primare, care i-a limitat adesea capacitatea de a vorbi în campanie. 

CITEȘTE ȘI Alegeri în SUA. „Dr. Oz”, învins de un candidat democrat care a făcut accident vascular cerebral

Săptămâna trecută, John Fetterman a fost spitalizat pentru scurt timp după ce s-a simţit ameţit, însă medicii au stabilit că nu a suferit un nou accident vascular cerebral, principala temere, aşa că a fost externat după două zile.

Senatorul de Pennsylvania a fost evaluat din nou luni la spitalul militar Walter Reed din Bethesda, Maryland, de către medicul curant al Congresului, care a recomandat internarea lui în spital, de data aceasta pentru depresie.

"John s-a confruntat cu episoade de depresie, când şi când, de-a lungul vieţii sale, dar aceasta a devenit severă în ultimele săptămâni", a declarat joi şeful de cabinet al lui Fetterman, Adam Jentleson.

Senatorul a decis să urmeze recomandările medicului şi joi s-a prezentat la spital pentru a fi internat şi pentru a primi tratament de specialitate pentru depresia severă.

O ABSENŢĂ DIFICILĂ PENTRU DEMOCRAŢII DIN SENAT

"După ce l-au examinat pe John, medicii de la Walter Reed ne-au spus că primeşte îngrijirile de care are nevoie şi că în curând îşi va reveni", a spus Jentleson. Declaraţia nu precizează cât timp se aşteaptă ca Fetterman să rămână în spital, însă absenţa lui în Senat s-ar putea dovedi dificilă pentru democraţi.

Democraţii şi cei trei independenţi care fac parte din grupul lor deţin o majoritate de 51 de mandate în Senatul care are 100 de locuri, iar în prezent un alt senator democrat lipseşte şi el din motive medicale, după ce a suferit o operaţie pentru cancer la prostată.

Din fericire pentru democraţi, senatorii urmează să intre în vacanţă săptămâna viitoare, astfel că nu există pericolul ca republicanii să reuşească să-şi treacă eventual prin cameră proiecte ce nu le-ar conveni democraţilor. În plus, votul care ar putea înclina balanţa, în cazul unei egalităţi, aparţine vicepreşedintei (democrate) Kamala Harris, care este şi preşedintele Senatului. Însă absenţa oricârui alt senator democrat ar face ca partidul preşedintelui Joe Biden să-şi piardă majoritatea în Senat, în condiţiile în care republicanii deţin deja controlul în Camera Reprezentanţilor. 

FETTERMAN, UN EXEMPLU DE AMBIŢIE

Cu tatuajele sale mari de pe braţe, barba de tip ţăcălie şi preferinţa de a se îmbrăca în hanorace cu glugă şi pantaloni scurţi, Fetterman a dobândit un profil naţional pentru poziţiile sale. Progresist convins, Fetterman este un susţinător declarat al creşterii salariului minim, al legalizării marijuanei, al reformei justiţiei şi al adoptării unei legislaţii care să protejeze căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

"După ce a trecut prin ce a trecut în ultimul an, probabil că nimeni nu a vorbit mai mult despre propria sănătate decât John. Sunt atât de mândră de el pentru că a cerut ajutor şi primeşte îngrijirea de care are nevoie", a reacţionat pe Twitter soţia senatorului, Gisele Barreto Fetterman, după ce s-a anunţat că acesta s-a internat pentru a fi tratat pentru depresie.

Cuplul, căsătorit din 2008, are trei copii.

Fetterman a suferit un accident vascular cerebral în luna mai a anului trecut, recunoscând ulterior că "era să moară", şi s-a confruntat cu dificultăţi în a se adapta la viaţa din Senat fiind încă în recupare. După accidentul vascular cerebral, a avut probleme persistente cu capacitatea sa de a vorbi şi de a procesa discursul pe care îl aude. Drept urmare, el foloseşte monitoare ce îi asigură transcrierea audio în text, potrivit unui reportaj publicat în această lună de The New York Times.

DE CE FAC DEPRESIE CEI CARE AU SUFERIT UN AVC

Potrivit Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA, în 2019 aproximativ 5% dintre adulţi au avut în mod regulat sentimente de depresie - iar studiile au constatat că prevalenţa depresiei a crescut semnificativ în timpul pandemiei COVID-19.

Depresia este însă o problemă binecunoscută pentru supravieţuitorii unui accident vascular cerebral, cel puţin în parte, pentru că leziunile cerebrale rezultate pot perturba producţia de hormoni de stres din organism. Cercetările sugerează că unul din trei supravieţuitori ai unui accident vascular cerebral va dezvolta în cele din urmă o depresie post-AVC. În prezent, principalul tratament este o clasă de medicamente antidepresive cunoscute sub numele de inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, scrie Reuters.

Senatoarea democrată Tina Smith, care într-un discurs ţinut în 2019 din Senat a discutat despre propriile lupte din trecut cu sănătatea mintală, a declarat joi că Fetterman a făcut bine că a acceptat ajutorul medical şi că urmează un tratament. "Să cauţi ajutor atunci când ai nevoie este un semn de putere, nu de slăbiciune, lucru pe care John îl demonstrează pentru noi toţi", a scris Smith pe Twitter.

Succesul lui Fetterman în alegerile de anul trecut a fost văzut ca o sursă de inspiraţie pentru supravieţuitorii accidentelor vasculare cerebrale şi pentru alţi americani cu dizabilităţi, unii dintre ei fiind încurajaţi de eforturile sale de a-şi continua campania chiar şi atunci când se confrunta în mod evident cu efectele persistente ale accidentului vascular cerebral suferit în luna mai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.