Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat, joi, că a aflat întâmplător că la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE), companie de stat, bărbaţii încasează ”spor de femeie”, dacă există cel puţin o femeie în consiliul de conducere. El a trimis Corpul de Control să facă verificări.
”Eram săptămâna trecută la birou, la final de program, pe la opt seara, şi semnam mapa şi am avut curiozitatea să văd care sunt acei indicatori de performanţă, pentru că nu sunt de acord să promovez acte care nu sunt foarte bine verificate înainte. (...) Am văzut că îşi ating indicatorii de performanţă cei din Consiliul de Administraţie, dacă cei din companie fac cursuri de formare profesională în timpul anului şi pot să demonstreze asta, şi dacă e o femeie în boardul de conducere al companiei şi automat ei o să-şi încaseze sumele aferente, nu ştiu care e exact indemnizaţia, dar câteva mii bune de lei pe lună”, a declarat Bogdan Ivan, joi seară, la Antena 3.
Potrivit informaţiilor prezentate în timpul emisiunii, indemnizaţia este de 56.000 de lei pe lună.
Ministrul Energiei a precizat că modul de organizare al companiei lasă de dorit.
”E o companie pe care am descoperit-o şi eu când am ajuns la minister. Ideea companiei e una deşteaptă, dar modul în care a fost optimizată cred că mai lasă de dorit. Concret, e un lucru foarte simplu: gestionează un fond de aproximativ 100 milioane euro pentru investiţii în energie care pot fi folosiţi mai departe pentru a-i investi punctual împreună cu băncile în proiecte mari de energie. Acum sunt nemulţumit de cum arată şi am trimis Corpul de Control la compania SAPE pentru a primi un raport oficial referitor la activitatea de acolo şi la capacitatea managerială a celor care conduc această companie”, a spus Ivan.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.