Şeful serviciilor de informaţii ruseşti s-a deplasat la Phenian la începutul acestei săptămâni pentru a discuta despre cooperarea în domeniul securităţii, a anunţat joi agenţia de presă nord-coreeană KCNA, la câteva săptămâni după ce Seulul a acuzat Nordul că a trimis mii de containere cu arme la Moscova pentru a sprijini invazia sa în Ucraina, conform AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Directorul Serviciului rus de informaţii externe (SVR) Serghei Narîşkin s-a întâlnit cu ministrul nord-coreean al securităţii de stat Ri Chang Dae în timpul vizitei sale, care a avut loc de luni până miercuri.

Oficialii au discutat despre consolidarea cooperării "pentru a face faţă spionajului şi comploturilor tot mai numeroase ale forţelor ostile", a relatat KCNA.

"Cele două părţi au ajuns la un consens deplin asupra problemelor restante în timpul celor două discuţii, care au avut loc într-o atmosferă de camaraderie şi prietenie", a precizat aceeaşi sursă.

Rusia şi Coreea de Nord fac amândouă obiectul unor sancţiuni internaţionale: Moscova pentru invazia sa în Ucraina şi Phenianul pentru testele sale cu arme nucleare.

În septembrie, preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au avut un summit în Orientul Îndepărtat al Rusiei, în timpul căruia Kim a declarat că legăturile cu Moscova sunt "prioritatea numărul unu" a ţării sale.

SUA au afirmat atunci că Phenianul a început să furnizeze arme Moscovei.

Între timp, Coreea de Sud a afirmat la începutul lunii martie că, de la începutul transferurilor, în iulie, Coreea de Nord a trimis aproximativ 7.000 de containere cu arme către Rusia pentru războiul său împotriva Ucrainei.

Potrivit Washingtonului, Phenianul caută în schimb o serie de ajutoare militare, cum ar fi tehnologie prin satelit şi modernizări ale echipamentelor sale militare din epoca sovietică.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.