Uniunea Europeană se pregăteşte de un aflux de solicitanţi de azil afgani, indiferent dacă sunt sau nu oameni care au fugit de noul guvern taliban, a declarat şeful agenţiei pentru frontiere, Frontex, Fabrice Leggeri, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Leggeri a afirmat într-un interviu că Frontex sw pregăteşte pentru o posibilă creştere a numărului de solicitanţi de azil, veniţi atât pe rute tradiţionale, cum ar fi din Turcia şi Grecia, cât şi pe rute noi, cum ar if prin Belarus, stat pe care Bruxelles-ul îl acuză să trimite peste graniţă migranţi ilegali.

”Frontex monitorizează ce se întâmplă în Afganistan, dar şi la comunităţile afgane din statele vecine”, a spus Leggeri, enumerând Iranu, Pakistan, Turcia, Tadjikistan, Uzbekistan şi Turkmenistan.

"Aşteptarea noastră este că, în funcţie de ceea ce se întâmplă în Afganistan, desigur, oamenii care au nevoie de protecţie internaţională ar putea încerca să fugă din Afganistan. Dar ceea ce se va întâmpla foarte probabil mai întâi este că membrii comunităţilor afgane care locuiesc în străinătate ar putea încerca să se mute în Uniunea Europeană " , a spus acesta.

UE a încercat să îşi reformeze sistemul de migraţie după o criză din 2015-2016, când au sosit peste un milion de oameni, majoritatea traversând Balcani pe jos pentru a ajunge în nordul Europei.

În prezent, UE este mai bine pregătită în returnarea migranţilor, care nu au o cerere de azil validă în ţara lor de origine, a spus Leggeri.

Atâta timp cât trimiterea afganilor în ţara lor nu se poate face în siguranţă, migranţii din alte ţări pot fi tentaţi să se poarte ca afgani pentru a intra.

Leggeri a arătat că poliţiştii de frontieră sunt mai în măsură ca acum şase ani să stabilească de unde provin oamenii.

"În prezent nu putem returna afganii în Afganistan. Bineînţeles că nu putem. Dar putem întoarce oamenii care pretind că sunt afgani şi nu sunt", a spus el.

El a spus că experţii detaşaţi acum la frontierele externe ale UE pot evalua naţionalitatea unei persoane ascultând dialecte şi moduri de a vorbi.

Migraţia afgană s-ar putea încurca în disputa Europei cu Belarus, pe care UE o acuză că a adus cu avioane migranţi din Orientul Mijlociu pentru a-i trimite ilegal peste graniţă, provocând o creştere de 1.500% a sosirilor ilegale în Lituania.

Minskul neagă încurajarea migraţiei ilegale, dar spune că Europa trebuie să ridice sancţiunile dacă doreşte ca aceasta să înceteze.

"Ceea ce s-a întâmplat cu Belarus a deschis în mod clar ochii tuturor. Modul în care împinge migranţii în mod deliberat ... Reţelele criminale vor să facă bani, dar organizaţiile de stat vor să se ocupe de geopolitică şi aceasta este o altă poveste. Depinde de factorii geopolitici dacă, să zicem, criza din Afganistan din perspectiva migraţiei ar putea fi legată de criza pe care o avem în Belarus", a mai spus Leggeri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.