Secret Service, serviciul american care se ocupă cu paza şi protecţia personalităţilor politice, a anunţat că nu le va permite oamenilor să meargă înarmaţi la Convenţia Naţional Republicană ce va avea loc în luna iulie la Cleveland, o decizie care le zdrobeşte speranţele celor peste 45.000 de alegători republicani care au semnat o petiţie în acest sens, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secret Service a explicat că are dreptul să confişte armele în locurile unde se află oameni pe care îi potejează, precum candidaţii la preşedinţie, dar şi foşti sau actuali lideri de la Casa Albă.

“Numai forţele de ordine autorizate, care lucrează în colaborare cu Secret Service pentru un anumit eveniment au dreptul să aibă arme de foc în zona protejată”, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei, Robert Hoback, într-un comunicat.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

“Persoanele hotărâte să vină cu arme de foc nu vor putea trece dincolo de un punct de control prestabilit, aflat în afara perimetrului, indiferent dacă au sau nu bilet pentru eveniment”, a adăugat el.

O petiţie lansată pe change.org cerea ca invitaţii la Convenţia din Ohio să aibă dreptul să poarte arme. Statul Ohio le permite oamenilor să aibă arme în public.

Petiţia fusese semnată până luni după-amiază de 45.811 persoane.

Atmosfera la Convenţia Republicană ar putea fi tensionată, dacă favoritul Donald Trump nu reuşeşte să strângă suficienţi delegaţi pentru a obţine fără probleme învestitura.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.