Şaptesprezece marinari care se aflau la bordul unei nave de pescuit, Onega, care s-a scufundat luni în Arctica rusă, au fost daţi dispăruţi, iar operaţiuni de căutare erau în curs, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Doi dintre cei 19 membri ai echipajului au fost salvaţi.

Operaţiuni de salvare continuau, în vederea găsirii celorlalâi naufragiaţi.

Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că nava Onega, cu portul la Murmansk, s-a scufundat după ce a îngheţat în apropiere de arhipelagul Novaia Zemlia, la Marea Barents, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă Tass.

O navă participa la operaţiuni de căutare, iar alte trei se aflau îndrum către locul accidentului, potrivit ministerului.

Cauza accidentului este ”jivrajul”, precizează ministerul.

În contextul unei temperaturi de -30 °C până la -20 °C şi unor rafale de vânt violente în zona naufragiului, şansele supravieţuirii membrilor echipajului în mare sunt foarte slabe.

Aceste condiţii meteorologice dificile fac imposibilă utilizarea aviaţiei în cadrul operaţiunilor de salvare, ceea ce scade şansele naufragiaţilor.

Contactat de AFP, Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a refuzat să comenteze imediat.

”Potrivit unor informaţii preliminare, nu există supravieţuitori, cu excepţia celor doi marinari salvaţi. Nava, acoperită de gheaţă, s-a scufundat imediat, în timpul unei furtuni şi nu a lăsat aproape nicio şansă de supravieţuire în apa îngheţată”, declară o sursă agenţiei Tass.

În ianuarie 2018, o navă rusească de pescuit cu 21 de persoane la bord s-a scufundat în Marea Japoniei, fără ca vreun supravieţuitor să fie găsit după o operaţiune de căutare de cinci zile, la temperaturi glaciale şi rafale de vânt violente.

În aprilie 2015, naufragiul unui trauler-congelator rusesc, în aceeaşi regiune, s-a soldat cu cel puţin 56 de morţi.

Tot la Marea Barents, 14 ofiţeri ruşi au murit, în iulie 2019, în incendiul unui submarin, un accident ale cărui circumstanţe nu au fost dezvăluite de către autorităţi, în numele ”secretuluide stat”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.