Premierul demisionar al Finlandei, Sanna Marin, în vârstă de 37 de ani, unul dintre cei mai tineri şefi de guvern din lume, al cărei mandat a fost marcat de aderarea Finlandei la NATO şi de gestionarea pandemiei de Covid, dar şi de câteva scandaluri mediatice, a depus o cerere de divorţ împreună cu soţul ei, Markus Raikkonen, cu care era căsătorită de trei ani, a anunţat cuplul, miercuri, pe Instagram, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sanna Marin şi partidul său social-democrat au pierdut alegerile parlamentare luna trecută, clasându-se în urma partidului de dreapta Coaliţia Naţională şi a partidului naţionalist Finns.

"Suntem recunoscători pentru cei 19 ani petrecuţi împreună şi pentru fiica noastră iubită. Vom rămâne cei mai buni prieteni", au spus Sanna Marin şi Markus Raikkonen în postări separate de pe Instagram.

Marin şi Raikkonen, care au lucrat împreună la o firmă de capital de risc, au o fiică în vârstă de cinci ani. Ei s-au căsătorit în 2020, în timp ce Marin era în funcţie şi se ocupa de impactul pandemiei de Covid-19. "Ne-am trăit tinereţea împreună, am intrat împreună în viaţa de adult şi am devenit împreună părinţi pentru fiica noastră dragă", scria Sanna Marin pe Instagram după nunta cu Raikkonen din august 2020.

Sanna Marin, în vârstă de 37 de ani, era cel mai tânăr prim-ministru din lume atunci când a preluat funcţia, în 2019, şi este considerată de fanii din întreaga lume un model pentru noii lideri progresişti, chiar dacă alegătorii din Finlanda au optat pentru un nou guvern.

În mandatul ei, ţara a trecut prin pandemia de Covid şi a renunţat la neutralitate, devenind membră a NATO, după invazia Rusiei din Ucraina. 

Pe de altă parte, Sanna Marin a fost în atenţia presei şi prin evenimente puse pe seama tinereţii ei - petreceri şi ţinute non-conformiste -, fiind nevoită la un moment dat să facă şi un test antidrog.

CITEȘTE ȘI Alegeri în Finlanda - Sanna Marin, o tânără modernă care fascinează şi divizează

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.