Rusia a lansat rachete în oraşele din vestul celei mai mari centrale nucleare din sudul Ucrainei, luni dimineaţa, în timp ce capitala Kiev a interzis mitingurile în această săptămână pentru a sărbători independenţa faţă de dominaţia sovietică, de teama atacurilor ruseşti, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tiruri de artilerie şi rachete care au vizat zona centralei nucleare Zaporojie, pe malul sudic al fluviului Nipru, ocupat de ruşi, au stârnit temeri cu privire la un dezastru nuclear şi apeluri pentru demilitarizarea zonei înconjurătoare.

Atacurile cu rachete ruseşti care au vizat oraşul Nikopol, situat peste fluviul Nipru, şi districtele Krîvîi Rih şi Sinelnikovski din apropierea centralei, s-au soldat cu cel puţin patru răniţi, a scris luni guvernatorul regional Valentin Reznicenko pe Telegram.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

De asemenea, Ucraina a anunţat, un atac cu rachete ruseşti asupra Voznesenskului (sud-vest), nu departe de a doua cea mai mare centrală nucleară a ţării.

Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc pentru bombardamentele repetate, dintre care unele au vizat instalaţia nucleară, care a fost cucerită de forţele ruse la scurt timp după ce au invadat Ucraina în februarie, însă este încă condusă în principal de tehnicieni ucraineni.

Preşedintele american Joe Biden, premierul britanic Boris Johnson, cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron au  discutat telefonic, duminică, subliniind importanţa securităţii şi siguranţei instalaţiilor nucleare din Ucraina.

Aceştia au salutat, de asemenea, discuţiile recente privind acceptarea unei misiuni a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la Zaporojie, reafirmând în acelaşi timp ”angajamentul lor ferm” de a sprijini Ucraina în faţa invaziei Rusiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.