Consiliul Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, a votat joi pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale din Rusia la 17 martie 2024, informează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia a fost adoptată în unanimitate, cu 162 de voturi, în Consiliul Federaţiei.

"Prin această decizie, lansăm efectiv începutul campaniei electorale", a declarat Valentina Matvienko, preşedinta Consiliului Federaţiei. Ea a adăugat că, pentru prima dată, vor participa la vot locuitorii din regiunile Doneţk, Luhansk, Zaporojie şi Herson din Ucraina, teritorii anexate de Rusia.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Alegând împreună un şef de stat, împărtăşim pe deplin responsabilitatea comună şi destinul comun al patriei noastre", a declarat Matvienko.

Preşedintele Vladimir Putin nu şi-a anunţat încă oficial intenţia de a candida pentru un nou mandat prezidenţial de şase ani, dar este aşteptat să o facă săptămâna viitoare, posibil pe 14 decembrie, când are programată conferinţa de presă anuală..

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.