Aderarea la Uniunea Europeană este calea unică ce poate aduce pentru Republica Moldova stabilitate în faţa provocărilor şi unica şansă de dezvoltare care va permite generaţiilor următoare să-şi realizeze potenţialul, se arată în textul rezoluţiei adoptate simbolic de zecile de mii de participanţi la Adunarea „Moldova Europeană", desfăşurată duminică în centrul Chişinăului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Noi, cetăţenii Republicii Moldova, ne-am adunat la 21 mai 2023 în Piaţa Marii Adunări Naţionale, într-un moment hotărâtor pentru soarta ţării, pentru a afirma aspiraţia Republicii Moldova de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, la dezvoltarea căreia dorim să ne aducem contribuţia, în virtutea faptului că suntem europeni, atât istoric, geografic, cultural, cât şi prin valorile de temelie", se arată în textul documentului.

Potrivit textului Rezoluţiei adoptate, dreptul incontestabil de a garanta un viitor european, democratic, liber şi prosper pentru Republica Moldova aparţine poporului Republicii Moldova.

„Aderarea la Uniunea Europeană este calea unică ce poate aduce pentru ţara noastră stabilitate în faţa provocărilor şi unica şansă de dezvoltare a Republicii Moldova care va permite generaţiilor următoare să-şi realizeze potenţialul, să acumuleze bunăstare, să modernizeze ţara şi să ducă o viaţă împlinită", conform textului rezoluţiei.

Rezoluţia poate fi citită integral aici.

 

Adunarea Naţională „Moldova Europeană" s-a desfăşurat duminică în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) din Chişinău şi în alte 33 de oraşe din Europa. Evenimentul a fost lansat la iniţiativa preşedintei Maia Sandu şi a reunit cetăţenii care îşi doresc să susţină calea europeană a ţării. Oamenii prezenţi în centrul Chişinăului şi-au dat votul pentru adoptarea Rezoluţiei „Moldova Europeană", care are scopul de a înscrie ţara pe calea europeană şi să modifice Constituţia Republicii Moldova pentru a stabili definitiv şi ireversibil aderarea ţării la Uniunea Europeană.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.