Europa a deveni prima regiune din lume unde numărul deceselor provocate de noul coronavirus a depăşit pragul de 500.000, potrivit calculelor Reuters, în condiţiile în care nou tulpină de virurului descoperită în Marea Britanie pune în pericol măsurile de reducere a îmbolnăvirilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Informaţiile referitoare la noua variantă a coronavirusului din Anglia au dus la noi restricţii înainte de Crăciun şi zeci de ţări şi-au închis graniţele pentru călătorii din Marea Britanie, în această săptămână.

Italia, ţara cu cel mai mare bilanţ al deceselor legate de Covid-19 din Europa, a depistat duminică un pacient infectat cu noua variantă a coronavirusului, ca şi Danemarca şi Franţa.

Pentru a reduce răspândirea, ţările europene iau în considerare verificarea pasagerilor care zboară din Marea Britanie şi plasarea în carantină a călătorilor.

Până în prezent, circa 30% din totalul deceselor provocate de Covid-19 la nivel mondial au avut loc în Europa, potrivit datelor analizate de Reuters.

Mortalitatea s-a accentuat în Europa în ultimele luni. De la primul deces raportat în Franţa în februarie, regiunea a ajuns în opt luni la 250.000 de decese provocate de noul coronavirus. În schimb, numărul deceselor a urcat de la 250.000 la 500.000 în numai 60 de zile.

Franţa, Spania, Italia, Marea Britanie şi Rusia au anunţat sute de morţi pe zi, iar în cele cinci ţări au avut loc aproape 60% dintre aceste decese.

La nivel global au fost înregistrate până în prezent 77,52 de milioane de cazuri de Covid-19 şi 1,71 milioane de decese atribuite acestei boli, potrivit datelor Reuters.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.