În total 38 de persoane au fost arestate în Franţa, România şi Republica Moldova, cu privire la o presupusă implicare într-un vast trafic de muncitori imigranţi, au anunţat joi agenţia europeană de poliţie Europol şi unitatea europeană de cooperare judiciară Eurojust, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit celor două organisme, aceste arestări au fost operate în urma unor suspiciuni ale autorităţilor franceze cu privire la un posibil ”trafic de persoane”, ”angajare ilegală”, ”producere de false documente de identitate” şi ”spălare de bani”.

Aceste arestări au fost efectuate în cadrul unei ”zile de acţiune” comune şi sunt rezultatul unei anchete comune a poliţiilor franceză, română şi moldoveană, susţinute de Europol, precizează cele două agenţii în comunicatele lor.

”Reţeaua infracţională a trecut şi înregistrat muncitori moldoveni în Franţa, cu ajutorul unor documente false, păstrându-le paşapoartele adevărate ca garanţie”, precizează Europol.

”60 DE EURO PE ZI”

”În total, 44 de amplasamente au fost percheziţionate - 17 în Franţa, 14 în România şi 20 în Republica Moldova -, iar 15 maşini de lux şi 100.000 de euro în numerar au fost confiscate”, precizează Eurojust.

În total, ”11 conturi bancare au fost blocate”, anunţă instituţia.1

Potrivit Europol, această reţea infracţională a furnizat unor imigranţi în situaţie nereglementată cărţi de identitate contrafăcute şi permise de conducere auto româneşti.

Majoritatea victimelor au un ”nivel slab de educaţie” şi erau ”mai vulnerabile” la exploatarea acestei reţele criminale, adaugă Europol.

”Ei lucrau 55 de ore pe săptămână, cu 60 de euro pe zi”, potrivit agenţiei.

Întreprinderi mari din domeniul construcţiilor şi renovării sunt implicate, de asemenea, în acest ”sistem criminal”, precizează agenţia europeană de poliţie, care prezintă activitatea reţelei drept ”extrem de profitabilă”, estimând profitul la aproape 14 milioane de euro.

”Suspecţii au spălat active criminale prin intermediul a opt firme paravan”, precizează Europol, iar ”majoritatea acestora” au sediul în Franţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.