Parlamentarii britanici au adoptat legea care pune capăt liberei circulaţii a muncitorilor din Uniunea Europeană (UE), printr-un vot care pune în evidenţă problema personalului medical străin în toiul crizei sanitare cauzate de covid-19, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Textul de lege abrogă - începând din 2021 - drepturile specifice de a imigra ale cetăţenilor spaţiului economic european - UE plus Islanda, Norvegia şi Liechtenstein - şi elveţieni.

Legea a fost adoptată cu voturile majorităţii conservatoare - 351 la 252 (opoziţie).

Legea nu prezintă noile criterii de autorizare sau nu a imigraţiei.

Însă premierul Boris Johnson a prezentat deja un proiect al unui sistem cu puncte, care urmează să favorizeze candidaţii care au o profesie înalt calificată.

Imigraţia cetăţenilor din cele mai sărace ţări din UE - inclusiv din România - a fost una dintre marile teme ale campaniei în vederea referendumului din 2016 privind apartenenţa Regatului Unit la UE. Au obţinut o victorie cei care doreau să redea regatului controlul asupra frontierelor prin Brexit.

Ministrul britanic de interne Priti Patel a promis luni un sistem ”mai ferm, mai drept şi mai simplu”, care urmează ”să joace un rol vital” împotriva pandemiei covid-19.

Opozantul său laburist Nick Thomas-Symonds i-a replicat că legea este ”o ameninţare la adresa (sistemului spitalelor publice) NHS, în momentul în care avem nevoie de el mai mult ca niciodată”.

Pentru a imigra, este necesar un câştig de 25.600 de lire sterline pe  an (28.600 de euro) - adică mai puţin decât salariul median naţional, dar mai mult decât câştigă orice salariat din sectoarele sănătăţii şi social.

Un pic peste 13% dintre salariaţii NHS sunt străini - iar 5,5% sunt cetăţeni europeni.

Priti Patel a subliniat că Guvernul a implementat o procedură de acordare accelerată a vizei medicilor, infirmierilor şi altor profesionişti în domeniul sănătăţii.

Guverul a promis totodată o prelungire automată cu un an a vizelor acordate celor care au aceste profesii şi care urmează să expire până în octombrie.

După ce a părăsit UE la 31 ianuarie, Regatul Unit a intrat într-o fază de tranziţie până la 31 decembrie.

În această perioadă de tranziţie, libera circulaţie a muncitorilor continuă, în paralel cu negocieri cu privire la viitoarea relaţie cu Cei 27.

Irlanda urmează să fie scutită de la reglementările cu privire la imigraţie, în virtutea unui acord de liberă circulaţie anterior aderării celor două ţări la UE, în 1973.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.