Reconstrucţia Ucrainei este ”misiunea unei generaţii, care trebuie să înceapă acum”, subliniază marţi cancelarul german Olaf Scholz, în deschiderea unei conferinţe, la Berlin, pe tema susţinerii pe termen lung a acestei ţări invadate de către Rusia la 24 februarie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este vorba ”nici mai mult, nici mai puţin decât un noiu Plan Marshall al secolului al XXI-lea”, a subliniat liderul german, în prezenţa preşedintei Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen.

Ursula von der Leyen, care participă la această Conferinţă împreună cu mai mulţi lideri politici şi experţi, a denunţat amploarea distrugerilor Războiului rus în Ucraina drept ”stiupefiantă”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a a susţinut o alocuţiune într-o legătură video, a îndemnat la susţinerea comunităţii internaţionale pentru ca Ucraina să-şi echilibreze bugetul din 2023.

”La această Conferinţă, noi trebuie să luăm o decizie pentru a astupa gaura deficitului bugetului ucrainean anul viitor”, a declarat Zelenski.

”Este o sumă foarte importantă, de 38 de miliarde de dolari (...), acestea sunt salariile profesorilor, medicilor, ajutoarele sociale, pensiile”, a precizat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.