Ucraina i-a propus Rusiei să organizeze noi negocieri săptămâna viitoare, a anunţat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, în contextul în care negocierile de pace sunt în impas de la întâlnirea fără rezultate din iunie, relatează AFP.
Două întâlniri succesive la Istanbul între delegaţiile rusă şi ucraineană nu au adus progrese semnificative în ceea ce priveşte încetarea focului, ducând doar la schimbul de prizonieri şi de cadavre ale soldaţilor ucişi. Volodimir Zelenski a indicat în mesajul său zilnic adresat ucrainenilor că secretarul Consiliului de Securitate, Roustem Umerov, a „propus o nouă întâlnire cu partea rusă săptămâna viitoare”.
„Trebuie reluate negocierile”, a afirmat el. Preşedintele ucrainean s-a declarat din nou dispus să negocieze direct cu omologul său rus, Vladimir Putin. „Este necesară o întâlnire la cel mai înalt nivel pentru a asigura cu adevărat pacea”, a afirmat el.
În cadrul ultimelor negocieri din iunie, Rusia a prezentat din nou cerinţe maxime, inclusiv cedarea de către Ucraina a patru regiuni şi renunţarea la orice ajutor militar occidental.
Ucraina a respins ceea ce a calificat drept „ultimatumuri” şi a pus la îndoială disponibilitatea Moscovei de a negocia un armistiţiu. Cu toate acestea, la începutul lunii iulie, Kremlinul a afirmat că este gata să continue negocierile cu Ucraina, după ce preşedintele american Donald Trump i-a acordat 50 de zile pentru a negocia pacea, ameninţând cu sancţiuni şi anunţând în aceeaşi zi reluarea livrărilor de arme către Kiev finanţate de ţările NATO.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.