Preşedintele american Joe Biden a declarat, sâmbătă, că Statele Unite sunt pregătite să ofere "toate mijloacele adecvate de sprijin" Israelului după atacul grupării Hamas şi a avertizat "orice altă parte ostilă Israelului" să nu caute avantaje, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atacul grupării islamiste palestiniene a izbucnit pe fondul eforturilor lui Biden şi ale echipei sale de a negocia un acord de normalizare între Israel şi Arabia Saudită şi un pact de apărare americano-saudit.

Biden a vorbit sâmbătă la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru a-i oferi sprijinul SUA, în timp ce scenele de violenţă se derulau pe reţelele de ştiri americane. Cei doi lideri au avut relaţii tensionate, dar s-au întâlnit luna trecută la New York în semn de solidaritate.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"I-am spus clar premierului Netanyahu că suntem pregătiţi să oferim toate mijloacele adecvate de sprijin guvernului şi poporului israelian", a precizat Biden într-un comunicat. "Israelul are dreptul de a se apăra pe sine şi de a-şi apăra poporul. Statele Unite avertizează orice altă parte ostilă Israelului care caută să obţină avantaje în această situaţie", a adăugat Biden.

Bilanţul victimelor ciocnirilor de sâmbătă dintre palestinieni şi israelieni a crescut la o sută de victime israeliene şi aproape 200 de palestinieni, potrivit cifrelor furnizate de ambele părţi.

Sâmbătă, în jurul orei locale 6.30 (5.30 în Belgia), aripa armată a Hamas a lansat o ofensivă majoră numită " Potopul de la Al-Aqsa". Mii de rachete au fost lansate asupra Israelului din Fâşia Gaza. Armata israeliană a ripostat prin lansarea de atacuri aeriene asupra acestui mic teritoriu.

Pe lângă aceste victime, Ministerul Sănătăţii al Hamas a anunţat că peste 1.600 de persoane au fost rănite, în timp ce Israelul a înregistrat 779 de persoane spitalizate.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.