Raportul elaborat de Baroneasa Louise Casey privind reţelele de abuz sexual asupra copiilor din Marea Britanie indică eşecuri grave ale instituţiilor statului în ultimii 15 ani, conform BBC. Documentul de aproximativ 200 de pagini, prezentat în Parlament, constată că autorităţile au ignorat sau au ascuns amploarea fenomenului, în ciuda numeroaselor condamnări şi avertismente anterioare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Exploatarea sexuală a copiilor este oribilă indiferent de autor. Totuşi, au existat suficiente condamnări ale unor grupuri de bărbaţi din medii etnice asiatice pentru a justifica o analiză atentă. În loc de aceasta, am asistat la obstrucţionare”, a declarat Baroneasa Casey.
Cu toate acestea, ea subliniază că datele naţionale privind etnia victimelor şi agresorilor sunt incomplete, fiind înregistrate doar pentru o treime din cazuri.
 
Pe baza datelor locale din trei zone de poliţie analizate, raportul indică „proporţii semnificative de suspecţi de etnie asiatică”, ceea ce justifică extinderea investigaţiilor.
 
Guvernul britanic, prin vocea ministrului de interne Yvette Cooper, a anunţat că va adopta toate cele 12 recomandări ale raportului, inclusiv:
 
- modificarea legii astfel încât orice act sexual penetrant cu un copil sub 16 ani să fie automat considerat viol, fără excepţii;
 
- lansarea unor anchete naţionale de poliţie;
 
- demararea unei anchete publice statutare care să coordoneze investigaţiile locale şi să tragă la răspundere instituţiile implicate;
 
- colectarea sistematică a datelor etnice;
 
- extinderea serviciilor de protecţie a copiilor şi combaterea noilor forme de exploatare online;
 
- reanalizarea condamnărilor penale ale victimelor care au fost incriminate în loc să fie protejate.
 
Baroneasa Casey a calificat lipsa de acţiune a autorităţilor drept „o condamnare şocantă” a sistemului. Liderul conservator Kemi Badenoch a acuzat la rândul său guvernul de „un eşec major de leadership” pentru întârzierea acestor măsuri.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.