Puternicul şef al Comisiei Afacerilor Externe din cadrul Senatului american Bob Menendez a ameninţat cu o blocare a oricărei viitoare vânzări de armament către Arabia Saudită - pe care o acuză că face jocul Kremlinului prin reducerea producţiei de petrol, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Este necesar să denunţ recenta decizie a Guvernului Arabiei Saudite de a contribui la susţinerea războiului (preşedintelui rus Vladimir) Putin (în Ucraina) prin intermediul cartelului OPEP”, a denunţat luni, într-un comunicat, senatorul Bob Menendez.

Din această alianţă fac parte 13 membri ai Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEP), inclusiv Emiratele Arabe Unite (EAU) - influenţate de către Arabia Saudită, şi alte zece ţări - influenţate de Rusia.

Acest grup a decis într-o reuniune, miercurea trecâută, să-şi reducă în mod drastic producţia de ţiţei, ceea ce condus la creşterea cursului.

Prin refuzul de a deschidee robinetul aurului negru - în pofida multor apeluri ale Occidentului în acest sens -, OPEP+ a fost acuzat de către Statele Unite de ajutarea Moscovei - care are interesul ca preţurile să crească, cu scopul de a-şi finanţa Războiul din Ucraina.

”AJUNGE”

Ca ripostă, senatorul democrat Bob Menendez a îndemnat Statele Unite să îngheţe imediat ”toate aspectele cooperării noastre cu Arabia Saudită, inclsuiv orice vânzare de armament”.

”În calitate de şef al Comisiei Afacerilor Externe a Senatului, eu nu voi autoriza nicio cooperare cu Riadul atât timp cât regatul nu-şi va revizui poziţia faţă de Războiul rus din Ucraina”, a anunţat el.

”Ajunge!”, a tunat Bob Menendez.

Această lovitură majoră a OPEP+ este totodată o palmă diplomatică aplicată lui Joe Biden.

Preşedintele american a efectuat în iulie o vizită la Jeddah, în Arabia Saudită, o vizită oficială în care a făcut un schimb de ”fist bump” - un salut familiar, pumn în pumn - cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit MBS, în pofida criticilor activiştilor drepturilor omului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.