Promenade des Anglais, închisă în totalitate de joi seara, urmează să fie redeschisă vineri seara, la ora locală 20.00 (21.00, ora României), scrie Nice Matin, iar Le Figaro precizează că TIR-ul frigorific de 19 tone cu care teroristul a ucis cel puţin 84 de oameni şi a rănit alţi 202 era în curs de evacuare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Camionul frigorific de 19 tone condus de terorist şi pe a cărui caroserie erau vizibile urme de gloanţe era în curs să fie evacuat de la locul tragediei, a declarat Rémy Buisine, un "community manager" în vârstă de 25 de ani, citat de Le Figaro.

Anunţul cu privire la redeschiderea promenadei a fost făcut de către autorităţile competente din cadrul municipalităţii, precizează Nice Matin.

După tragicul atac comis de Ziua Naţională a Franţei, pe 14 iulie, planul Vigipirate a fost ridicat la nivelul "alertă de atentat" în tot departamentul.

În cadrul acestei măsuri - dure -, Promenade des Anglais a fost închisă "pe o durată nedeterimată, de la Carras la Phocéens, inclusiv la nivelul şoselelor din sud şi nord".

Circulaţia urmează să fie autorizată.

Baia şi accesul pe plaje atât private, cât şi publice între Carras şi Beau Rivage - pe care accesul a fost interzis pur şi simplu - urmează să fie de asemenea autorizate, precizează ziarul.

Această interdicţie va fi ridicată după ce bunuri personale - aparţinând  victimelor şi publicului prezente joi seara la focul de artificii-, care erau în curs de ridicare, vor fi ridicate.

Faleza era curăţată înainte să fie redată publicului.

Traficul rutier şi activităţile comerciale şi balneare urmează să fie reluate către ora locală 20.00 (21.00, ora României), mai precizează Nice Matin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.