Iranul a anunţat duminică descoperirea a peste 200 de miliarde de metri cubi de gaz natural în sudul ţării, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, care a provocat, printre altele, avarii la infrastructura energetică, relatează AFP.
„Au fost descoperite noi rezerve de gaz în sudul provinciei Fars”, a anunţat ministrul Petrolului, Mohsen Paknejad, citat de televiziunea de stat, adăugând că din acest zăcământ de gaz ar putea fi extrase peste 160 de miliarde de metri cubi.
Potrivit acestuia, acest gaz are particularitatea de a fi „dulce”, lipsit de hidrogen sulfurat şi de alţi compuşi acizi, ceea ce reduce atât costurile de exploatare, cât şi costurile operaţiunilor de dezvoltare. Conform Bloomberg, o nouă producţie provenită de la acest sit nu ar trebui să fie posibilă decât peste câţiva ani.
Sectorul energetic iranian a fost grav afectat de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, declanşat la sfârşitul lunii februarie de atacurile americano-israeliene împotriva Republicii Islamice. Cele două ţări au vizat în special instalaţiile de gaze, rezervoarele de petrol şi drumurile.




























