În total 14 acuzaţi de susţinerea logistică a autoritlor atacurilor, sunt judecaţi - începând de miercuri şi până la 10 noiembrie - în procesul atentatelor jihadiste din ianuare 2015 - vizând săptămânalul satiric Charlie Hebdo, uciderii poliţistei Clarissa Jean-Philippe la Montrouge şi atacul la supermarketul Hyper Cacher de la Porte de Vincennes, atacuri soldate cu 17 morţi - de către o curte specială cu juraţi, la Tribunalul Judiciar de la Paris, unde ”justiţia va fi pusă la grea încercare”, consideră o avocată a apărării, Safya Akorri, relatează Le Monde.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acesta este primul proces al unui atentat jihadist comis pe teritoriul francez de la cel din 2017 cu privire la două atacuri armate comise de către Mohamed Merah, soldate cu şapte morţi, la Toulouse şi Montauban, în 2012.

Prevăzut mai întâi înainte de această vară, procesul atentatelor din ianuarie 2015 a fost amânat din cauza crizei covid-19.

Un semn al caracterului istoric al procesului este că acesta va fi filmat integral - o premieră în Franţa cu privire la fapte de terorism -, din cauza ”interesului în vederea constituirii unor arhive istorice ale justiţiei”.

Cu toate acestea, înregistrările vor fi realizate şi transmise administraţiei arhivelor, iar procesul nu va fi difuzat în direct la televiziune sau pe Internet.

FAPTELE

La 7 ianuarie 2015, către sfârşitul dimineţii, fraţii Saïd şi Chérif Kouachi atacă redacţia săptămânalului satiric Charlie Hebdo de la Paris. Ei ucid 12 persoane şi rănesc grav altele. Cei doi fraţi, care gravitau de câţiva ani în sfera jihadistă, fug de la faţa locului.

A doua zi, la 8 ianuarie, Amedy Coulibaly, un infractor radicalizat în închisoare, o omoară pe Clarissa Jean-Philippe, o poliţistă municipală, la Montrouge (Hauts-de-Seine). La 9 ianuarie el execută patru bărbaţi, toţi evrei, în timpul unei luări de ostatici în magazinul Hyper Cacher de la Porte de Vincennes, la Paris.

Amedy Coulibaly este ucis în magazin într-un asalt al poliţiei.

Fraţii Kouachi au fost ucişi prin împuşcare, cu puţin mai înainte, într-o tipografie în care s-au baricadat, la Dammartin-en-Goële (Seine-et-Marne), după trei zile de fugă.

Curtea cu juraţi specializată are, astfel, ”dificila sarcină să judece fapte ale căror principali vinovaţi nu sunt prezenţi şi care nu pot da socoteală”, a subliniat avocata apărării Safya Akorri.

ACUZAŢII

În total 14 acuzaţi sunt trimişi în faţa Curţii.

”Este vorba despre indivizi implicaţi în logistică, în pregătirea faptelor, care au furnizat mijloace şi finanţare, material operaţional, arme, un domiciliu”, a detaliat luni, la Franceinfo, procurorul naţional antiterorist Jean-François Ricard. ”Toate aste asunt indispensabile acţiunii teroriste”.

”Atribuim prea multă greutate prezenţei indispensabile a autorilor direcţi în boxa acuzaţilor”, a subliniat Ricard, respingând ideea potrivit căreia procesul atentatelor din ianuarie 2015 ar fi procesul ”mâinilor mici” şi ar prezenta mai puţin interes, în lipsa prezenţei atacatorilor.

Zece dintre acuzaţi compar ca deţinuţi, unul sub control judiciar, iar trei sunt vizaţi de un mandat de arestare şi sunt judecaţiîn absenţă.

Aceştia din urmă - Hayat Boumeddiene, partenera lui Amedy Coulibaly, şi fraţii Mohamed şi Mehdi Belhoucine - au plecat în zona irakiano-siriană cu câteva zile înaintea atacurilordin ianuarie 2015. De atunci, soarta lor este necunoscută, iar cei doi bărbaţi se presupune că ar fi morţi.

În rechizitoriul său de la 19 decembrie 2018, parchetul a reţinut acuzaţiile cele mai grave împotriva celui mai mare dintre fraţii Belhoucine - Mohamed - şi Ali Riza Polat, un apropiat al lui Amedy Coulibaly, care se află în detenţie.

Ali Riza Polat este suspectat de faptul că a jucat un rol central în pregătirea atentatelor, mai ales în furnizarea arsenalului folosit de către cei trei terorişti.

Mohamed Belhoucine şi Ali Riza Polat sunt inculpaţi de ”complicitate la asasinat terorist”, o infracţiune pasibilă de pedeapsa cu închisoarea pe viaţă.

Ceilalţi acuzaţi sunt judecaţi în principal cu privire la ”asociere de răufăcători teroristă criminală” şi riscă până la 20 de ani de închisoare.

Un singur inculpat compare liber, sub control judiciar, cu privire la ”asociere de răufăcători” simplă, o infracţiune pedepsită cu până la zece ani de închisoare.

PROCEDURA

Curtea cu juraţi specială este alcătuită din cinci magistraţi profesionişti şi este prezidată de către judecătorul Régis de Jorna, în vârstă de 64 de ani, care a preziat mai multe procese teroriste.

La Paris, procesele cu juraţi se ţin de obicei la Curtea de Apel din Île de la Cité. Însă localul este în prezent în lucrări, din cauza construirii unei săli care să găzduiască procesul atentatelor de la 13 noiembrie 2015, care ar urma să aibă loc în 2021.

Audierile se desfăşoară, astfel, la Tribunalul Judiciar, situat în apropiere de Porte de Clichy, în nord-vestul Parisului.

Dezbaterile urmează să aibă loc în cea mai mare dintre cele 90 de săli ale tribunalului, care are două boxe cu geam. Alte patru săli de audiere au fost rechiziţionate, pentru ca părţile civile, publicul şi presa - aproximativ 90 de publicaţii au fost acreditate, dintre care 27 străine - să poată urmări procesul pe un ecran video.

Din cauza epidemiei covid-19, capacitatea sălilor de audiere şi de transmisiune ale Tribunalului Judiciar a fost redusă la jumătate.

Măsuri excepţionale de siguranţă au fost implementate, inclusiv controale cu detectoare de metal.

În cele 49 de zile de audieri prevăzute, Curtea cu juraţi urmează să audieze 144 de martori, inclusiv supravieţuitori ai atacurilor, şi 14 experţi, cu scopul de a stabili rolul acuzaţilor şi ceea ce ştiau despre atacuri.

Dosarul instrucţiei are 171 de volume de procedură, iar aproximativ 200 de persoane s-au constituit parte civilă.

ANCHETA

Ancheta cu privire la atentatele de la Charlie Hebdo şi Hyper Cacher a fost închisă în mod oficial, însă rămâne o enigmă parţial nerezolvată cine a comandat aceste atacuri.

Atentatele au fost revendicate pe de o parte de către Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) - cel de la Charlie Hebdo, iar celălalt, la Hyper Cacher, de către organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI).

Arestarea-surpriză, în decembrie 2018, la Djibouti, a lui Peter Cherif, un jihadist francez fugar în Yemen din 2011, un membru activ al AQPA şi suspectat de-a lungul anchetei de faptul că a jucat un rol-cheie pe lângă fraţii Kouachi, a relansat speranţele faptului că se va afla mai mult.

Însă, la acea dată, judecătorii de instrucţie însăcinaţi cu investigaţiile îşi încheiaseră ancheta. Ei au fost nevoiţi, astfel, să dispună ”investigaţii complementare” cu privire la sejurul în Yemen al unuia dintre fraţii Kouachi, în 2011.

Aceste investigaţii au fost disjunse din ancheta principală.

Peter Cherif, care a fost extrădat în Franţa şi inculpat în cadrul acesteiproceduri judiciare, urmează să fie audiat - ca martor - de Curtea cu juraţi specială.

În total, valul atentatelor din Franţa s-a soldat, din 2015, cu 258 de morţi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.