Primarul democrat al oraşului Portland Ted Wheeler a fost stropit cu gaze lacrimogene în timp ce se ducea să se întâlnească cu manifestanţi care protestau faţă de violenţele poliţiei şi de desfăşurarea unor agenţi federali ordonată de către preşedintele republican Donald Trump în oraşe conduse de democraţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Democratul Ted Wheeler, care purta ochelari şi o mască de protecţie, a fost escortat miercuri seara departe de mulţime, din mijlocul unui nor de gaze lacrmogene, arată imagini AFP.

”Nu am să mint, înţeapă. Este dificil să respiri”, a declarat el pentru The New York Times (NYT). ”Şi pot să spun cinstit, nu am văzut nimic care să justifice această” folosire a gazelor lacrimogene, a adăugat el, denunţând o ”reacţie disproporţionată a agenţilor federali” şi un ”război urban”.

Poliţia din oraş a anunţat că manifestanţi au tras cu rachete de semnalizare şi au aruncat cu cocteiluri Molotov în sediul unui tribnal federal, provocând un mic incendiu.

Wheeler este criticat, la rândul său, de numeroşi manifestanţi de la Portland, din cauză că poliţia a folosit adesea gaze lacrimogene, în trecut, pentru a dispersa manifestaţii, până când un judecător a ordonat o limitare a acestei practici.

Mii de manifestanţi au defilat din nou, miercuri seara, în acest mare oraş din Oregon.

Mişcarea a început, la fel ca în alte părţi ale Statelor Unite, dup moartea afroamericanului George Floyd, la sfârşitul lui mai, asfixiat cu genunchiul de către un poliţist alb.

Protestele s-au amplificat după sosirea poliţiştilor federali la Portland.

Numeroase înregistrări video publicate pe reţele de socializare surprind aceşti agenţi federali, purtând uniformă paramilitară şi fără ecuson de identificare, folosind vehicule banalizate pentru a aresta manifestanţi, ceea ce alimentează imensa furie populară.

Donald Trump, care îşi face campanie pe tema reimpunerii ”ordinii”, a anunţat miercuri că suplimentează numărul agenţilor federali la Chicago şi în alte oraşe, în urma unei amplificări a infracţionalităţii şi atacurilor armate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.