Prima victimă a incendiului de săptămâna trecută, de la Grenfell Tower, a fost înmormântată, în prezenţa a mii de oameni şi a primarului Londrei, Sadiq Khan, relatează Daily Express.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Familila refugiatului sirian Mohammad Alhajali, în vârstă de 23 de ani, a fost adusă din Siria, de Ministerul de Interne, în urma unei petiţii online.

Rudele victimei le-au mulţumit celor care au semnat petiţia că le-au permis să îşi ia adio de la fiul lor.

Prietenul refugiatului, Muzna Alnaib, a rostit un scurt discurs, spunând că Aljhali „iubea Londra şi îi iubea pe oamenii pe care i-a întâlnit acolo”.

„A fost o persoană iubitoare şi atentă, întotdeauna dând dovadă de susţinere şi solidaritate faţă de prietenii blocaţi în Siria. Ultimele sale cuvinte au fost cât de mult îi este dor de noi”, a mărturisit Alnaib.

„De când a plecat de lângă noi, am încercat să fim uniţi cu el şi prietenii lui, iar acum, în loc, am fost uniţi de trupul său”, a adăugat el.

Înainte de funeralii, preşedintele moscheei, Habibur Rahman, a spus că participanţii „se vor ruga pentru toţi cei care şi-au pierdut vieţile în incendiu”.

La rândul său, primarul Sadiq Khan a salutat demnitatea lui Alhajali şi a fraţilor săi, care au fugit din Siria. Potrivit lui, rudele tânărului s-au purtat într-un mod care „ne face pe toţi să îi admirăm”.

Alhajali a fost îngropat în Cimitirul musulman Grădinile Păcii, după ceremonia tradiţională Janazat.

În jurul moscheei unde au avut loc funeraliile a fost suplimentată prezenţa poliţiei, în special după atacul terorist de la Finsbury Park, de săptămâna aceasta.

Alhajali, care a studiat ingineria, a fost prima victimă identificată oficial după incendiul din blocul cu 24 de taje, în condiţiile în care bilanţul este în prezent 79, dar probabil că va creşte.

Numai cinci persoane au fost identificate oficial.

Theresa May a anunţat o anchetă publică în urma tragediei, pe fondul temerilor că materialul folosit pentru izolaţie este posibil să fi contribuit la viteza de propagare a flăcărilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.