Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, a semnalat miercuri o posibilă remaniere a Guvernului, iar presa locală scrie că prim-ministrul Oleksi Honcharuk ar putea fi înlocuit cu omul de afaceri şi politicianul Serhi Tihipko.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Încrederea în Guvernul lui Zelenski, instalat la finalul lunii august a anului trecut, este una scăzută. Totuşi, preşedintele în vârstă de 42 de ani este politicianul preferat de electorat. Datele unui sondaj de luna aceasta arată că 51% dintre ucrainieni l-ar vota din nou, o scădere cu peste 25% faţă de septembrie 2019.

Funcţia lui Honcharuk, preluată în august 2019, este în vizorul preşedintelui după ce, în ianuarie, o înregistrare în care prim-ministrul îl ironiza pe Zelenski a apărut în spaţiul public.

„Intervievez mai mulţi oameni acum”, a răspuns Zelenski miercuri întrebării legate de postul de prim-ministru. „M-am întâlnit şi cu domnul Tihipko. E adevărat”.

Potrivit unor surse, activitatea actualului Guvern este normală, iar în ultimele trei luni au fost făcute eforturi de a-l înlătura pe Huncharuk, jurist în vârstă de 36 de ani.

Tihipko, în vârstă de 60 de ani, a fost de două ori viceprim-ministru, mai întâi în 1997, apoi în 2010. El a fost şi guvernator al Băncii centrale şi a cofondat PrivatBank.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.