Preşedintele SUA, Joe Biden, a afirmat, sâmbătă, la Varşovia, într-un discurs istoric, că americanii nu vor să intre în conflict cu forţele ruse care au invadat Ucraina, dar a avertizat Moscova să nu "avanseze vreun centimetru pe teritoriul NATO", relatează lefigaro.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Să nu vă treacă prin cap să avansaţi un centimetru pe teritoriul NATO", a afirmat Biden, aplaudat de mii de persoane, subliniind că războiul este deja un "eşec strategic pentru Rusia".

El a transmis şi un mesaj de susţinere căre Ucraina. "Mesajul meu către poporul Ucrainei... suntem alături de voi, punct. Luptele de astăzi de la Kiev, Mariupol şi Harkov sunt cele mai recente bătălii dintr-un lung război. Ungaria în 1956, Polonia în 1956 şi apoi din nou în 1981, Cehoslovacia în 1968 - tancurile sovietice au zdrobit revoltele democratice, dar rezistenţa a continuat până când, în sfârşit, în 1989, Zidul Berlinului şi, toate zidurile dominaţiei sovietice, au căzut şi poporul s-a impus. Bătălia pentru democraţie nu s-a putut încheia şi nu s-a încheiat cu sfârşitul Războiului Rece. În ultimii 30 de ani, forţele autocraţiei au reînviat pe tot globul. Semnele sale distinctive sunt cele cunoscute. Dispreţul pentru statul de drept, dispreţ pentru libertatea democratică, dispreţ pentru adevăr. Astăzi, Rusia a sugrumat democraţia şi a încercat să facă acest lucru în altă parte", a afirmat Biden.

Biden a mai spus că este obscen faptul că Vladimir Putin a minţit spunând că încearcă să "denazifieze" Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.