Preşedintele chinez Xi Jinping a asigurat, miercuri, că ţara sa va rămâne "deschisă lumii", în timp ce restricţiile de sănătate şi, în special, izolarea Shanghai-ului afectează companiile străine, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Miercuri, preşedintele Xi a "insistat asupra faptului că voinţa CHinei de a se deschide către lume nu se va schimba", potrivit unui text citit de un ministru. "Uşa Chinei se va deschide întotdeauna larg către lume", a adăugat el într-un discurs video difuzat la un summit de afaceri. 

El a mai spus că ţara sa "va continua să întreţină un mediu favorabil de afaceri", la înălţimea nevoilor internaţionale. O modalitate prin care preşedintele chinez solicită un „echilibru” între răspunsul la epidemia de Covid-19 şi dezvoltarea economică. Aceste cuvinte intervin în momentul în care Beijingul a plasat capitala economică Shanghai sub o formă dură de izolare cu interdicţia în special de a ieşi din locuinţă sau din complexul rezidenţial şi carantine impuse persoanelor contaminate. 

China nu arată nicio dorinţă de a-şi relaxa aşa-numita politică Zero-Covid, în ciuda costurilor economice pentru afaceri, turism, vânzări de maşini şi consecinţelor asupra ratei şomajului. Şi în urmă cu câteva zile, regulile care limitează ieşirile din teritoriu au fost reînnoite împotriva cetăţenilor chinezi.

Într-un studiu publicat recent, Camera de Comerţ germană a arătat că doar un număr mic de companii au reuşit să-şi reia activitatea, în timp ce personalul străin plănuia din ce în ce mai mult să părăsească ţara pentru a scăpa de restricţii. Majoritatea străinilor li s-a interzis intrarea în China din primăvara anului 2020.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.