Preşedintele Austriei, Alexander Van der Bellen, care a fost muşcat de Codruţ, câinele preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a oferit liderului de la Chişinău o jucărie de pluş pentru animal, precizând, într-un mesaj postat în social media, că înţelege că acesta s-a speriat din cauza aglomeraţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Prima mea întâlnire cu Codruţ, "Primul Câine" al R. Moldova, a făcut un pic de vâlvă. Oricine mă cunoaşte ştie că sunt un mare iubitor de câini. Înţeleg că era nervos din cauza tuturor oamenilor din jur. Nu e chiar atât de rău. În ultima zi a vizitei mele în R. Moldova i-am oferit preşedintelui Maia Sandu o jucărie mică pentru Codruţ. Să sperăm că acesta va fi începutul unei prietenii frumoase" a declarat Van der Bellen, potrivit presei din R. Moldova.

Câinele preşedintei Maia Sandu a încălcat joi protocolul diplomatic, muşcându-l de mână pe preşedintele austriac Alexander Van der Bellen, aflat în vizită în Republica Moldova.

Incidentul a avut loc în momentul în care cei doi lideri se plimbau în curtea reşedinţei prezidenţiale, iar Van der Bellen a încercat să mângâie câinele, un câine salvat de pe stradă, numit Codruţ. După o întrevedere trilaterală de la Preşedinţie, preşedintele Austriei, Alexander der Bellen, preşedinta Sloveniei, Natasa Pirc Musar, şi Maia Sandu au făcut o plimbare prin curtea instituţiei, unde se afla şi Codruţ. La un moment dat, şefa statului moldovean s-a apropiat de animal şi l-a mângâiat. Natasa Pirc Musar a rămas deoparte, însă Alexander der Bellen s-a aprpopiat şi el de Codruţ. Când liderul de la Viena a încercat să-l mângâie, câinele l-a muşcat de mână.

Maia Sandu şi-a cerut scuze în engleză şi a explicat că animalul s-a speriat de numărul mare de oameni din apropiere.

Van Der Bellen a apărut cu mâna bandajată la următoarea întâlnire, cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.